De fapt, nu stăm chiar atât de rău cum scrie presa. La Olimpiada de la Rio mă refer. Realitatea este că toți sportivii români care au participat la Jocurile Olimpice au primit câte o medalie. E drept, cu suspendare. Dar o medalie rămâne o medalie, n-are rost să fim pricinoși. Pe de altă parte, Guvernul ar trebui să fie foarte mulțumit de rezultatele olimpicilor noștri – asta pentru simplul motiv că fondurile destinate premierii sportivilor vor putea fi alocate altor proiecte și programe la proxima rectificare bugetară. Nici Instituția Prezidențială n-are de ce să nu se bucure: face o însemnată economie de ordine și medalii pe care ar fi fost nevoită să le acorde campionilor olimpici. Desigur, după Rio sportul românesc va trebui reformat din temelii. Astfel, ar fi de luat în calcul participarea țării noastre cu delegații (nu neapărat de sportivi) exclusiv la festivitățile de deschidere și de închidere ale competițiilor sportive. Aparatul birocratic și administrativ al ministerului de resort și al Comitetului Olimpic și Sportiv Român va trebui suplimentat și remunerat consistent pentru a-și intensifica eforturile de a-i identifica pe viitorii campioni capabili să piardă orice competiție, asta chiar și în condițiile în care ar participa singuri. Trebuie să recunoaștem că asta nu este o performață la îndemâna oricui. Vor trebui înființate filiale COSR în toate localitățile rurale din țară și, în localitățile urbane, câte o filială la fiecare scară de bloc. Asta pentru a putea asigura perpetuarea rezultatelor excepționale obținute de sportul românesc la Rio.
Oricine se poate întoarce acasă cu o medalie olimpică – au dovedit-o la această ediție a JO sportivii din Coreea de Nord, Mongolia, Uzbekistan, Vietnam, Kosovo și încă mulți alții. Delegația României este, în acest moment, în plutonul select al celor care întruchipează cel mai fidel înaltul ideal olimpic, conform căruia „important e să participi”. Felicitări și mult succes în continuare sportivilor noștri! Suntem mândri de voi!