Impozitare progresivă versus cota unică

În ultimul timp unul dintre subiectele care au intrat în atenția opiniei publice a fost disputa referitoare la cele două sisteme de impozitare și anume cel care utilizează cota proporțională și cel bazat pe cotele progresive. De fapt este un subiect mai vechi prezent și în campaniile electorale din ultimii ani.
Impunerea în cote proporționale (cota unică în cazul țării noastre) exprimă o manifestare a principiului egalității în fața impozitelor, păstrându-se un raport constant între venit și impozit, dar, în același timp, încalcă principiile de echitate fiscală deoarece nu are în vedere faptul că puterea contributivă crește odată cu creșterea veniturilor realizate de diferite categorii sociale.
De menționat că impunerea cu cota unică se aplică în șapte țări din UE, în general țări cu economii emergente și a fost utilizată pentru prima dată de Estonia (1991), fiind urmată de Letonia și Lituania (1994), Slovacia și Serbia în 2003, România în 2005. Impunerea cu cote progresive compuse respectă principiile de echitate fiscală numai în cazul în care se combină cu sistemul impunerii globale a veniturilor, indiferent de sursa de proveniență. Ambele sisteme de impunere s-au utilizat în țara noastră, ambele au avantaje și dezavantaje, iar echilibrul între echitate și eficiență se poate realiza numai prin asumarea politică.
Orice modificare de cotă aferentă unui impozit, fie că este vorba de cota unică, fie că este vorba de cota TVA, trebuie făcută pe baza unei analize cost-beneficiu astfel încât să se poată identifica impactul asupra principalilor indicatori macroeconomici, inclusiv asupra deficitului bugetar.
În România însă nu s-au fundamentat pe baze științifice așa-zisele măsuri anticriză atât de majorare a impozitelor, cât și de tăiere simplistă a tuturor salariilor din sectorul de stat cu 25%, ceea ce va adânci și mai mult cercul vicios al politicii fiscale în care ne aflăm.
În primul rând, majorarea taxelor și a impozitelor într-o perioadă de criză financiară este total nerecomandată de teoria și practica fiscală. Decizia guvernului de a introduce impozitul forfetar, creșterea bazelor de impozitare și majorarea TVA reprezintă de fapt o nouă buclă a cercului vicios.
În cel de-al doilea rând, micșorarea uniformă a salariilor bugetarilor cu 25% fără nicio justificare științifică are ca efect scăderea consumului, scăderea încasărilor din impozitele aferente reducerii salariilor și creșterea ratei de credite neperformante (mulți bugetari au cel puțin un credit contractat).
Majorarea TVA conduce, de asemenea, la scăderea consumului, a puterii de cumpărare, la creșterea prețurilor, la slăbirea leului , la creșterea evaziunii fiscale, la creșterea inflației și a sărăciei (cei mai afectați fiind cei cu venituri mici și medii).
Aplicate concomitent, efectele negative ale celor două măsuri se vor cumula și vor avea pe termen scurt un rezultat contrar celui preconizat și calculat simplist de guvernanți prin aplicarea procentelor respective asupra valorilor absolute ale bazelor de impozitare. Astfel, este de prevăzut că se va înregistra o scădere a încasărilor bugetare.
Pe termen lung, aceste măsuri vor crea dezechilibre care vor amâna revenirea la creștere economică. Ca urmare a acestor măsuri ajustările realizate la nivelul sectorului privat nu se vor reflecta pozitiv în situațiile financiare ale întreprinderilor, iar contracția continuă a economiei va atrage după sine restrângerea bazei de impozitare și creșterea așa-zisei economii gri, ceea ce va determina majorări de alte impozite.
Ieșirea din acest cerc vicios al politicii fiscale se poate realiza prin promovarea măsurilor de stimulare a investițiilor și prin majorarea taxării pentru produsele de lux, a celor dăunătoare sănătății sau a celor care obțin venituri mari. Nu sunt adeptul impozitării progresive și nici al introducerii de noi impozite dar impunerea celor bogați, protejarea celor cu venituri mici care deja au fost afectați de majorarea TVA și de efectele acesteia și creșterea încasărilor bugetare se pot realiza numai printr-o astfel de modalitate de impunere. Majorarea cotei unice ar fi o altă variantă, dar nu cred că este o soluție deoarece ar afecta în aceeași măsură veniturile fără să țină cont de puterea de contribuție.
Nu peste mult timp ciclul cercului vicios al fiscalității determinat de măsurile luate până acum se va sfârși și probabil că guvernanții vor fi în situația adoptării uneia dintre cele două variante: impunerea progresivă sau majorarea cotei unice. Eficiența acestor măsuri care au fost sau vor trebui adoptate este condiționată de mai mulți factori, printre care: stabilitatea legislației și a mesajelor date de guvernanți, aplicarea unui sistem de impunere echitabil pentru toți contribubilii, reformarea siste­mu­lui fiscal, reducerea la strictul necesar și ges­tio­­na­rea eficientă a cheltuielilor bugetare, funda­men­­­tarea pe baze științifice a tuturor măsurilor economice.

Dan ARMEANU este profesor universitar de finanțe publice și asigurări, Facultatea de Finanțe-Bănci din cadrul ASE București.