Lucian Duță, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a spus într-un interviu acordat Mediafax că instituția pe care o reprezintă are un deficit de 2,5-3 mld. lei (peste 600 mil. euro), frauda din sistem fiind de aproape 400 mil. euro.

Duță a vorbit și despre subfinanțarea sistemului, problema cea mai gravă existentă la nivelul sistemului sanitar, care în cifre ajunge la cel puțin 2,5 – 3 miliarde de lei, aproximativ 750 de milioane de euro.

“Anul acesta, bugetul CNAS, ca și cifră exactă, este de 16,4 miliarde lei (3,9 mld. euro), față de anul 2009 când a fost 15,2 miliarde lei (3,6 mld. euro). Cu alte cuvinte, avem o creștere de aproape un miliard și jumătate, creștere a veniturilor care a rezultat, după cum știți, din impozitarea pensiilor, care a fost făcută pentru sumele între 7 milioane și 10 milioane de lei. Pe de altă parte, sistemul, dacă e să ne uităm la cifrele de anul trecut, funcționează pe cheltuieli undeva situate între 18 și 18,5 miliarde de lei (4,3 mld. euro – n.red)”, a spus Duță.