Din punct de vedere politic 2006 nu se prezinta ca o entitate, 2006 trebuie rupt in doua – o prima parte tine pana in aprilie-mai, cand va aparea ultimul Raport de Tara, urmat de un summit UE care va decide daca intram in UE la 1 ianuarie 2007, si a doua parte, dupa luna mai, cu mai multe variante in functie de decizia summit-ului.
Dupa modul cum si-a anuntat programul pe intreg anul 2006, guvernul Tariceanu dovedeste ca nu are o apreciere realista a provocarii cu care este confruntat, nu-si da seama ca nu dispune de capacitatea de a face fata cerintelor extraordinare ale fazei decisive ale integrarii europene. El crede ca puterea executiva este totul si ignora faptul ca nu controleaza nici puterea legislativa, nici pe cea judecatoreasca. In Parlament are o majoritate fragila: de ajuns cateva absente si pierde la vot, iar Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu prezideaza lucrarile Camerei si Senatului, fiind capabili sa dicteze regulile jocului.
Cu puterea judecatoreasca sta si mai prost. Intr-un cuvant, guvernul Tariceanu nu piloteaza nici puterea legislativa, nici pe cea judecatoreasca si din aceasta cauza nu are certitudinea ca-si poate implementa proiectele. In Parlamentul lunilor februarie si martie nu-l sfatuiesc sa-si incerce puterea prin asumarea raspunderii pentru proiecte de lege controversate. Iar exigentele Comisiei si Parlamentului European sunt foarte mari in aceasta perioada.
De aceea, eu cred ca se impune o cotitura strategica atat la depozitarii puterii executive cat si la principala forta a opozitiei, Partidul Social Democrat.
Intre acestea doua este necesar sa se ajunga la un acord de colaborare pentru adoptarea masurilor si legilor cerute de integrarea europeana. Nu sunt naiv si-mi dau seama cat de dificila este realizarea unui asemenea acord data fiind adversitatea inversunata intre cele doua tabere. Numai presedintele Traian Basescu poate media aceasta minune politica. Experienta politica ne spune ca asemnea minuni sunt posibile. Cine ar fi crezut in 2004 ca in Germania se va ajunge la un guvern de uniune nationala intre social-democrati si crestin-democrati!
Ca presedintele Traian Basescu poate juca acest rol m-a convins performanta sa la un talkshow din 25 noiembrie 2005. Era un moment critic: opozitia tergiversa discutia la proiectul de buget, propunea sute de amendamente si ameninta sa prelungeasca dezbaterile la pastele cailor. Ei bine, vazand ca e groasa, Basescu a declarat ca intentioneaza sa invite la Cotroceni pe sefii de partide la “o discutie serioasa” pentru depasirea crizei. A doua zi el a telefonat senatorului Gheorghe Funar, secretarul general al PRM, rugandu-l sa nu mai tergiverseze dezbaterile la buget. Mai mult decat atat, a criticat conducerea PD pentru refuzul de a negocia cu PSD, punandu-i eticheta de “tafnos si arogant”!
Eu socot ca e un moment prielnic pentru a aborda conducerea PSD, care se afla in degringolada in jurul crizei provocate de “matusa” lui Adrian Nastase. Mircea Geoana a declarat in cateva randuri ca PSD doreste sa-si aduca contributia la integrarea tarii in UE. Intelectual, el este in stare sa inteleaga de ce este necesar ca partidul sau sa participe activ la actul integrarii europene. Chestiunea este daca are forta sa traga partidul intr-o asemenea intreprindere curajoasa. Sa speram ca va reusi.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.