Evoluția economică din acest an are explicații solide în contextul internațional, dar și în modul în care la intern am reușit să accelerăm reformele structurale. Este limpede că economia românească este dependentă de fluxurile financiare externe.
În acest context, faptul că sistemul bancar european încă este în profundă restructurare, cu tendințe semnificative de încetinire a creditării, cu o încredere încă la o limită foarte joasă, a făcut ca resursele externe să fie limitate. În al doilea rând, neadaptarea segmentului privat la noile cerințe ale sistemului bancar a făcut ca tensiunile să crească și să conducă la o diminuare a fondurilor alocate economiei reale. În al treilea rând, cred că trebuie menționat că noua criză a datoriilor suverane în Europa, începută în luna mai, a condus la o atitudine rezervată a băncilor față de asumarea de noi riscuri, ceea ce a dus la accentuarea lipsei de încredere și la diminuarea creditării. Nu în ultimul rând, așteptarea publicării stress-testelor aferente băncilor din Europa a contribuit la creșterea atitudinii “de așteptare” și a mărit incertitudinile la nivel mondial.
Toate aceste fenomene externe au avut un rol dominant în comportamentul băncilor din România, ceea ce a făcut ca procesul reluării creditării să fie diminuat foarte mult.

Disfuncțiile în comunicarea politicilor au afectat refacerea încrederii
Procesul reluării încrederii a avut de suferit și din cauza unor disfuncții la nivelul strategiei de comunicare a politicilor publice, ceea ce a creat o atitudine rezervată din partea băncilor și a mediului de afaceri. Acum cred că multe din aceste necunoscute au o variantă de rezolvare, cu consecințe pozitive în trimestrele următoare. Aș sublinia faptul că pentru acest an, chiar dacă vom continua să înregistrăm o creștere economică negativă, un rol-cheie în schimbarea trendului îl va avea implementarea reformelor structurale aprobate, precum și creșterea capacității administrative pentru atragerea de resurse suplimentare, în special cele legate de fonduri europene nerambursabile.

Exportul a ieșit deja din criză, cererea agregată va intra pe plus în 2011
În anul 2010 descreșterea economică va fi influențată, în principal, de descreșterea consumului, dar în același timp există ramuri care își vor continua procesul de creștere. Aici menționez exportul, care cred că acum putem spune că a ieșit din criză și va continua să fie un element constant de creștere economică. Odată cu absorbția “șocului” creșterii TVA, se întrevede ca în următoarele 9 – 12 luni cererea agregată să crească și să înregistreze un plus în anul următor. Continuarea procesului de restructurare va conduce la creșterea încrederii și va duce la o ușoară creștere a creditării, cu evoluții pozitive în 2011. Accentuarea procesului de atragere a fondurilor europene, care vor fi și ele aducătoare de valoare adăugată, mă face să afirm că în anul 2011 vom înregistra o schimbare de trend, ceea ce va conduce la o ușoară creștere economică.
Anii 2012 – 2013 vor fi perioada în care România își va atinge potențialul de creștere economică. Aș vrea însă să subliniez că păstrarea acestui potențial al creșterii economice trebuie să aibă la bază o nouă atitudine față de muncă, o politică publică articulată și predictibilă, o disciplină crescută în utilizarea banului public bazată pe priorități bine definite, și, nu în ultimul rând, o accelerare a reformelor structurale pentru a corecta derapajele înregistrate în anii trecuți.

Este nevoie de o analiză publică pentru noua strategie fiscală
Problema reducerii sau nu a TVA de la 1 ianuarie este legată de strategia fiscală care va fi elaborată în perioada următoare. Ca o părere personală, cred că acum nu este momentul pentru schimbări bruște de strategii fiscale, dar cred că este momentul unei analize publice care să conducă la o decizie fermă și neechivocă. Este clar că strategia fiscală trebuie acomodată în primul rând cu nevoia de a răspunde interesului contribuabilului, al celui care produce valoare adăugată și aduce bani la buget. Cred că noua politică fiscală trebuie susținută de toți partenerii publici din România, pentru a nu mai fi schimbată, ci din contră, pentru a deveni un pilon de stabilitate și predictibilitate.

Contribuțiile sociale nu pot fi reduse fără reforma sistemelor sociale
Desigur, contribuțiile sociale sunt ridicate, dar trebuie să știm că în acest moment toate bugetele sociale sunt deficitare și incumbă transferuri substanțiale de la bugetul de stat pentru a putea fi echilibrate. De accea cred că diminuarea contribuțiilor sociale poate fi sustenabilă doar dacă se face o reformă profundă a sistemelor sociale, pe de-o parte, iar pe de altă parte dacă se aplică o politică publică proactivă de creștere a numărului celor care lucrează în sectorul productiv, pentru a putea diminua decalajul actual dintre veniturile încasate și cheltuielile efectuate în aceste sectoare sociale.
Consider că în acest moment cel mai important pentru România este să-și respecte țintele pe care le-a convenit atât cu FMI, cât și cu Comisia Europeană. De asemenea, acest lucru denotă o creștere a responsabilității asumate și va conduce la o încredere mai ridicată din partea investitorilor. Procesul consolidării fiscale trebuie să fie constant și să conducă la diminuarea deficitului bugetar în anii care urmează. Aceasta trebuie să fie consecința procesului de reformare a administrației publice, dar și a sporiri veniturilor bugetare pentru a crea spațiul fiscal necesar dezvoltării României. Cred că aceasta trebuie să fie strategia de bază a anilor viitori, mai presus de ciclurile electorale.

Creșterea inflației e temporară și nu justifică presiunea pe costul finanțării statului
Finanțarea deficitului bugetar nu reprezintă o problemă în sine. Am trecut peste incertitudinile care au fost în 2009. Acest lucru este demonstrat și de faptul că de dată recentă am hotărât ca tranșele următoare din acordul cu FMI să fie îndreptate în exclusivitate către BNR. Există în acest moment o presiune pentru creșterea costului finanțării, ca urmare în principal a creșterii ratei inflației din cauza majorării TVA. Aș vrea însă să subliniez foarte clar că această creștere a inflației este temporară și este rezultatul unui demers fiscal și nu monetar. De aceea, comportamentul băncilor trebuie să fie unul atent și să nu fie influențat de presiuni temporare.

Mihai Tănăsescu este reprezentantul României la FMI, fost ministru al finanțelor între 2000 și 2004

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.