Spania se numără printre țările cu cele mai mari investiții aduse în România, aproximativ 5.000 de firme iberice activând pe piața locală în prezent. Valoarea totală a investițiilor realizate de aceste companii în România a ajuns în mai mult de două decenii la circa 1,1 miliarde de euro. Cu toate acestea, ponderea investițiilor spaniole reprezintă doar 1,8% din soldul investițiilor străine din România, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României.

Principalele industrii care au atras în eco­nomia locală banii ibericilor sunt infra­structura, energia, agricultura și cea a imobiliarelor. Totuși, cea mai vizi­bilă afa­cere spaniolă prezentă pe plan local este cea a grupului Inditex, proprietarul unor bran­duri precum Zara, Pull&Bear, Stra­di­varius, Oysho, Zara Home și Massimo Dutti, cu afaceri de peste 150 mil. euro.

Prin­tre cele mai prospere afa­ceri spa­niole de pe plan local se numără și FCC Construccion (construcții), Iber­drola (energie) sau Hercesa (imobiliare). Anul trecut, valoarea schimburilor co­mer­ciale (exporturi și importuri) între România și Spania a trecut de 2 mld. euro.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.10.2013

Citiți mai multe pe www.zfcorporate.ro