Hingherii de masini din sectorul 6 vor taxa la kilogram autovehiculele ridicate. Pe langa taxele de ridicare, transport si depozitare, proprietarii care isi recupereaza autovehiculele vor mai trebui sa achite si cate 100 de lei pentru ca le-a fost fotografiata masina, informeaza Gandul.

Astfel, pentru recuperarea unei masini cu o greutate sub 2,5 tone, proprietarul va trebui sa achite 850 de lei: 100 de lei va costa fotografierea masinii, 250 de lei ridicatul ei, 250 de lei transportul si alti 250 de lei depozitare timp de 24 de ore. Pentru autovehiculele cu o greutate cuprinsa intre 2,5 tone si 3,5 tone, taxa de recuperare va fi de 1.500 de lei. La aceasta categorie de autovehicule taxele de ridicare si transport vor fi de cate 400 de lei, cea de depozitare de 600 de lei iar cea de fotografiere de 100 de lei. Pentru recuperarea unui autovehicul de peste 3,5 tone, taxa va fi de 5.100 de lei. Din acesti bani, 100 de lei reprezinta fotografierea, 1.200 de lei ridicarea, 1.800 de lei transportul si 2.000 de lei depozitarea. Despre noile tarife pentru recuperarea masinilor parcate ilegal si cat castiga hingherii de masini cititi mai multe pe www.gandul.info.