Nu există în românește romanul despre care vom vorbi mai departe. Poate vreuna dintre sutele de edituri existente va decide într-o zi să-l traducă și să bucure mulțimi de femei. E o carte pe care autoarea o dedică „tuturor femeilor, surorile mele întru lumină, născute ori nenăscute, care și-au pus mereu întrebarea fundamentală cine sunt ele?” Autoarea este Ingrid Beatrice Coman, o cunoscută scriitoare a diasporei românești, vorbitoare a mai multor limbi, care trăiește în Malta, lucrează în Italia și a publicat mai multe romane în italiană, română și engleză. Cel despre care vorbim, în engleză, se cheamă „Infinite Shades of Purple” și a apărut la începutul acestui an la Londra, la Vanguard Press, imprint al Pegasus Elliot MacKenzie Publishers Ltd.
Cărțile lui Ingrid Beatrice Coman acordă atenție vicisitudinilor oamenilor de rând, mici eroi anonimi ai marilor momente istorice. Astfel, literatura sa trece de la războiul din Afganistan, văzut prin ochii locuitorilor din Kabul (La città dei tulipani – Orașul lalelelor), merge pe firul istoriei sovietice, însoțindu-ne într-o călătorie cutremurătoare în gulagul sovietic (Tè al samovar – Ceai la samovar – publicat în românește și de Editura Vremea, în 2015), ne oferă o emoționantă poveste românească dintr-un decembrie amar al anului ’89 (Per chi crescono le rose – Pentru cine cresc trandafirii), până la a construi o adevărată metaforă a societății moderne aflată pe marginea prăpastiei spirituale (Dodici più un angelo – Doisprezece plus un înger). Inspirate din istoria mai recentă a României, două cărți bilingve care sunt fiecare oglinda celeilalte: culegerea de povestiri Il villaggio senza madri (Satul fără mămici), care dă voce „orfanilor albi”, și romanul Badante per sempre (Badante pentru totdeauna), povestea unei mame nevoite să-și lase copiii în urmă pentru a le putea oferi o viață mai bună.
Romanul Infinite Shades of Purple (Infinite nuanțe de violet), are în centru soarta femeii și căutările ei. Aproape o fabulă spirituală.
Eroina, Annabelle, are în buzunar o sticluță cu treizeci de pastile menite să o scape în curând de durere, de rănile din suflet, de senzația că nu aparține nimănui și se îndreaptă spre nicăieri și să o poarte într-un spațiu unde avea să fie – crede ea – în sfârșit liberă. Părăsită de ultimul iubit cu un bilețel grăbit mâzgălit pe un șervețel, Annabelle simte că s-a săturat de viața ei; nu își dorește moartea, dar tânjeste amarnic după libertate.
O ultimă plimbare în parc, atât cât să-și adune gândurile, este întreruptă pe neașteptate de apariția misterioasă a unui bărbat care pare să știe totul despre ea și despre planurile ei de a-și pune capăt zilelor. Acesta îi va arăta o nouă cale – drumul către ea însăși. Annabelle acceptă să-l întâlnească în următoarele douăzeci și unu de zile și încet, încet începe să descopere cine este ea cu adevărat.
Își analizează, la îndemnul necunoscutului, viața de până atunci – nu ia decizii, nu se angajează, doar observă și-și imaginează lucruri care n-au căpătat vreodată un nume. Își trăiește ziua prezentă, fără să se gândească la cea de mâine. Se îndepărtează de momentul suicidului. Toate din jur încep să capete o altă semnificație pentru ea, până la acele momente era o ignorantă. Înțelege că în jurul ei au roit oameni pe care nu i-a deslușit niciodată și care au dărâmat-o. Înțelege că fiecare moment al vieții e un dar. Începe să aprecieze prezentul, clipa. A fost vulnerabilă și se străduiește să nu mai fie. Îl reîntâlnește pe fostul iubit, cu care se culcă (nu face dragoste!) într-o desăvârșită inconștiență, momentele neînsemnând nimic din moment ce sufletul nu mai era implicat. Admite că a vrut mereu să fie iubită, dar iubirea a fost imperfectă mereu. Poveștile ei de dragoste n-au existat, oricât de șocant îi apare.
Dar adevărul îl descoperă singură, nu există formulă magică pentru răspunsuri acceptate, ea însăși e răspunsul. Discută zilnic cu bărbatul necunoscut care nu-i cere nimic, doar o îndrumă, ca în școlile filosofice antice, în care elevii erau învățați să descopere singuri adevărul. Se descoperă pe sine însăși, își descoperă fiecare parte a trupului („trupul ei, până atunci un teritoriu neștiut”), simte „divinul mister de a fi femeie”, simte, pentru prima oară în viață, „gratitudine pentru că e femeie și trăiește”. „Ceva înflorește în ea.”
Învață lecția de a fi liberă, cum este bărbatul din căruciorul cu rotile, întâlnit întâmplător, cu care face dragoste, cu totul altfel decât în vița ei de până atunci. Îi dispare frica. Înțelege altfel iubirea, care se petrece în interiorul ei, „ca o reflecție a sufletului și care ia infinite forme. Infinite nuanțe. Nu cenușii, ci de lumină, de violet delicat. Violet, culoarea sufletului.”
I se împrăștie ceața din minte și poate în sfârșit să își perceapă fumusețea interioară, și prin urmare frumusețea exterioară, revoluționându-și viziunea asupra lumii care o înconjoară. Învață să se iubească pe sine însăși și să dăruiască în jurul ei cea mai pură formă de iubire. În a douăzeci și una zi, „viața pulsa în fiecare celulă a trupului ei cum nu se mai întâmplase înainte.” E vindecată, pentru că descoperă că „dragostea e o floare care crește în tine și rămâne cu tine.”
Poate subiectul nu este chiar original, dar cartea este foarte bine scrisă.
Romanul Infinite Shades of Purple poate fi comandată direct de la editură, vizitând site-ul www.pegasuspublishers.com sau sunând la 0044 1223 370012.
Autorul poate fi contactat la adresa: ingridbcoman@gmail.com