Piața de artă are milionari și caută prima tranzacție de un milion de euro. Ambiția este mare și ține mai degrabă de competiția comercială decât de cea intelectuală. De la Pissarro-ul din colecția Dona, evaluat la 2.850.000 euro, până la “Drama folclorică” a lui Țuculescu, evaluată la 600.000 de euro încă din 2006, ținta a fost de a așeza în fruntea tranzacțiilor de artă de la noi măcar o vânzare de un milion de euro. Pavel Șușară a deschis Casa Pogany în 2005 cu ideea de a ridica prețurile, mai ales că, spre vest, Ungaria vecină avea deja artiști cu lucrări care trecuseră pragul milionului de dolari. Artmark, aproape cinci ani mai târziu, a scos pe piață mai multe opere fundamentale ale artiștilor români, a ridicat ștacheta și a depășit milionul de euro… pentru întreaga ofertă a unei licitații, deocamdată.
Când se vor vinde Grigorescu, Andreescu, Luchian cu sume care să le apropie de capodoperele internaționale? Este greu de spus. Probabil că mai important va fi ca opera lor să intre în circuitul licitațiilor internaționale, iar România să nu fie reprezentată doar de Brâncuși, Brauner, Iancu, Maxy…Deocamdată, mulți dintre milionarii români au fost atrași spre licitațiile de artă, zona transparentă a unei piețe încă în curs de dezvoltare. Așa cu fost posibile tranzacțiile directe de peste 100.000 de euro din ultimii ani. Pe piața liberă, toți negustorii știu și se laudă de câte ori au ocazia, că au fost vândute opere de artă cu sute de mii de euro și în anii trecuți, lucrări ale artiștilor români sau ale impresioniștilor francezi, capodopere omologate sau nu, revendicate unele după confiscările comuniste. Acolo, pe piața liberă, banii pot circula și fără facturi, fără înregistrări la fisc, fără impozite. Piața licitațiilor de artă a crescut vizibil odată cu aderarea României la UE, când și cerințele contabile și fiscale au devenit mai precise și mai severe. Au apărut noi case de licitații, iar lucrările importante au fost anunțate cu evaluări cu mult peste prețul de pornire. Pavel Șușară a integrat o casă de licitații în mediul de bussines, iar Artmark a pornit, câțiva ani mai târziu, cu dorința de a-și face clienți constanți în mediul financiar bancar și printre bogații din top 300.
Constant, prin comunicate, Artmark anunță că oferta licitațiilor pe care le organizează a depășit un milion de euro, chiar 1.350.000 de euro. La nivelul ofertelor însă, doar Nicolae Grigorescu a și atins pragul de 250.000 de euro, “așteptând să devină prima operă de artă românească în topul valorilor”, ca să cităm din ambițiile gazdelor. De fapt, prețul de pornire a fost chiar sub 150.000 de euro. Acestea sunt ofertele anului 2011. Însă, cotele artiștilor români au fost ridicate la nivelul evaluărilor încă din 2006: Ion Țuculescu a fost evaluat la 500.000-600.000 pentru marea pictură “Dramă folclorică”, iar prețul de pornire a fost de 300.000 de euro pe o piață unde cea mai scumpă tranzacție oficială era de sub 60.000 de euro. Cumpărătorii s-au limitat la comentarii. Apoi a fost rândul lui Andreescu să încurce cotele, acum doi ani. “Cap de fetiță cu broboadă albă” a intrat în ofertă cu evaluarea 265.000-300.000 de euro. Nici de această dată nu s-a ridicat vreun cartonaș, deși prima strigare a fost sub 250.000 de euro. După licitație, la oferte, i s-au propus vânzătorului 150.000 de euro, banii pe loc, dar aceasta a refuzat. Ar fi fost practic o vânzare neoficială, pe piața liberă, cum se spune, neînregistrată de clasamente. Și Brauner a fost pe lista superofertelor, cu toată istoria falsurilor și copiilor ciudate. În 2006, “Portretul poetului Ion Minulescu” realizat în 1928 și plimbat prin mai multe colecții private din România și Germania, a intrat în licitație cu evaluarea de 250.000-300.000 de euro și prețul de pornire de 165.000 euro. Nu a licitat nimeni, dar potrivit unor surse, tabloul s-a vândut după licitație prin tranzacție directă. Tabloul apare și în cataloagele artprice.com.
Pe de altă parte, din comparația vârfurilor de cotă sau a evaluărilor, apar creșteri substanțiale în cazul marilor artiști români. Tonitza, Pallady, Luchian, Andreescu, Grigorescu, Șirato și-au dublat sumele din topuri. Creștere de 50%, să zicem. Până la atingerea milionului de euro nu ar fi chiar așa mult, 2-3 ani. Dar creșterile vârfurilor de cotă înseamnă de fapt plusuri de cel mult 100.000 de euro și doar în cazul lui Grigorescu. Atunci, milionul de euro este departe, poate la zece ani distanță…
Casele de licitații nu vor renunța la această țintă, comisionul în cazul unei astfel de tranzacții ar fi important pentru orice buget. Cursa ar deveni mai animată dacă vor intra pe piața românească Sotheby’s sau Christie’s, fie prin organizarea de licitații la București, fie prin preluarea artiștilor români în licitațiile internaționale și înscrierea lor printre preferințele marilor colecționari ai lumii. Deocamdată, colecționarii români încă pot licita multe opere de artă importante la zeci de mii de euro.
Remus Andrei Ion
artalicitata.blogspot.com