*** (03.09.2011)
Sunt în trenul de Ventimiglia, care a plecat din Roma Termini la 15,46. Ar trebui să ajung la Genova Principe la 21,08. Așadar, voi rememora cele întâmplate în ultima noastră zi în Val di Comino.
Am plecat de la Tramp’s la 11. Flavio, șoferul nostru, ne-a dus la Cassino cu un superb Mercedes C classe. Am tulit-o împreună cu Es Pop, care a ținut să mă însoțească până la Roma Termini, deși i-ar fi fost mult mai la îndemână să coboare la Ciampino, de unde s-ar fi dus ață la aeroport. Au trecut relativ ușor cele două ore jumate cât a durat drumul. Evident, am povestit despre drumurile noastre prin Europa și nu numai.
Secvența de aseară a Festivalului “nostru” (Ionică, expert în domeniu, l-a notat cu 7-7,50) a fost și cea mai – să zicem – spectaculoasă. A fost ultimul recital, desfășurat în decorul cochet al Teatrului Comunal din Alvito, o sală de circa 150 de locuri, scaune tapetate în roșu, deloc scârțâitoare, o scenă plină de flori, inclusiv un aranjament tricolor. La balcon se urcă pe niște scări din lemn masiv.
Discursurile inaugurale au durat destul de mult; se pare că și italienilor le place enorm să vorbească în public. Pe de altă parte, Gerardo a întins vorba cât a putut, așteptând sosirea delegației române de la Roma: șeful de la Accademia di Romania, un referent și consilierul cultural al Ambasadei, rătăciți în Vale. În fine, au sosit și întârziații, iar noi a trebuit să le ascultăm alocuțiunile (mai puțin locvace, chiar deloc, a fost Julian, referentul, fiul lui Ștefan Damian). Un banner uriaș montat pe scenă, în fundal, anunța, cu litere albe de-o șchioapă, pe fond albastru închis – LA XVIII-a EDIZIONE DI INCONTRI INTERNAZIONALI DELLA POESIA. LA SETTIMANA DELLA POESIA ROMENA. Am fost privilegiați, într-adevăr!
Așadar, Julian Damian a citit în italiană două poezii de-ale tatălui său. A urmat Bazil cu Tu passi și încă una al cărei titlu l-am uitat. A fost înduioșător, așteptând cuminte, cu mâinile împreunate și privirea blândă, de pisoi răsfățat, ca actorul să isprăvească lectura variantelor italienești ale propriilor poeme. A urmat M. Izsak cu niște texte scrâșnite, pline de imagini oripilante. Apoi a venit rândul lui Opriță. Gerardo nu s-a abținut nici de astă dată, drept care a rostit același discurs despre “miracolul Opriță”, omul care, într-un an de zile, a reușit să devină poet, și nu orice fel de poet, ci poet de… limbă italiană.
Marea, Sfânta Mare!
Am urmat eu cu Părul meu. Am ținut să-mi prefațez lectura cu câteva vorbe. Am zis: Buona sera. Sono un viaggiatore di professione. Ho fatto molti viaggi in mia vita terestra. Ma questo viaggio in Val di Comino e veramente fantastico. Grazie a Dio, grazie a tutti. La mia poesia e una storia sulla mia famiglia in relazione con la grande storia e con il vasto Cosmos. Și am citit rar, apăsat, cu modulații și cu credința că sunt portavocea alor mei, cu credința că, în sfârșit, un neam întreg de truditori ai pământului se răzbună pentru toate umilințele și suferințele îndurate de-a lungul veacurilor. Nicole mi-a mărturisit, mai târziu, că vocea mea cu inflexiuni când duioase, când grave, când revendicative, i-a provocat frisoane; a impresionat-o, de asemenea, faptul că în timp ce citeam îmi strângeam și îmi desfăceam instinctiv pumnul… Actorul – același Vincent Spano, care îmi citise poema și la amfiteatrul roman de pe Muntele magic, a făcut o lectură impresionantă. Am și părăsit scena făcând semnul învingătorului: mi-am ridicat brațul stâng, cu pumnul strâns!
Grasseto.
Continui rememorarea. După mine a urcat pe scenă Ionică. A citit un poem despre moarte, sugerată cu ajutorul imaginii unui firișor de sânge care curge în dosul casei alor săi din Vărai; geaba se străduiesc ei să-l acopere cu pământ și frunze, sângele năboiește nestingherit… De celălalt poem nu-mi aduc aminte. La urmă a citit versuri în italiană o doamnă – Carmen Proca. Texte fără mari pretenții. Mai târziu, grație Doinei, am aflat și povestea ei: “E din Bârlad și e măritată cu un țăran (sic!) dintr-un sătuc de lângă Neapole. De 18 ani, de când e aici, nu s-a întors în țară.” Biata! Mi-a zis că i-a plăcut textul meu până-ntr-atât încât a și râs la un moment dat. Ce i-o fi provocat râsul numai Dumnezeu știe…
În mașină, la întoarcere, francezii mi l-au prezentat pe Daniel Leuwers, ex-profesor la Universitatea din Tours. El mi-a expus un proiect personal care se pare că deja a prins. E vorba despre le livre pauvre, o colecție de poezie cu totul insolită: două poeme plus două ilustrații ale unui pictor cunoscut plus…; cărticelele apar independent, dar mai apoi sunt “turnate” într-o antologie anuală care apare la Gallimard.
Folloca.
Revenind la ultima seară, să adaug că pitorească fu apariția unui poet din Camerun, Ndjock Ngana, îmbrăcat într-un soi de poncho pestriț, cu o șapcă pleoștită pe cap. A citit un poem politic pe tema conflictului dintre Nord și Sud, apoi a încercat să incite sala intonând un cântec tradițional al cărui refren era Aiha-Aiho.
Cecina.
Stau în compartiment, privesc peisajul, scriu, sau citesc din Zarathustra. Iată-l, de pildă, făcând apologia celor trei mari rele: voluptatea, dorința de a stăpâni și egoismul.
Revin mereu și mereu secvențe din trecutul recent. De neînțeles (pentru mine) fu reacția lui Mircea Întâiul la jignirile îngrozitoare pe care poeta mureșeană le-a proferat la adresa Doinei, soția lui. În loc să o pună ritos la punct, a tăcut mâlc. În loc să o reducă la tăcere, a înghițit totul fără să crâcnească. Cică așa e înțelept. Vai de ea înțelepciune! Nemaiputând îndura atâta mojicie, am strigat la ea: “Taci, nefericito, că de nu îți rup mâna și te bat cu ea peste gură!” Și s-a potolit ca prin farmec…
Livorno.
FESTIVAL DE POEZIE
putea-s-ar oare
poezia-ntrupa
într-o femeie urâtă și arțăgoasă
da – a zis poetul francez
nu – a zis poetul austriac
de ce nu – a zis belgianul
nu – a zis spaniolul
da și nu – a zis poetul helvet
dar voi – poeți români – voi de ce tăceți
ce vreți să spuneți cu tăcerea voastră
dar poeții români nu catadicsesc să răspundă acestei provocări
ei continuă să tacă cu îndărătnicie
arborând boticuri de pisici și faciesuri de cățelandri
ori făcând fițe de inși coborâtori din alte lumi
doar unul dintre ei
cel mai direct mai radical
mai imprudent măcar dacă nu mai curajos
grăi într-un sfârșit – Poezia a murit
așa grăit-a cel-într-un-târziu-dumirit