În ultimii trei ani criza financiară a “găurit” buzunarele românilor și a lăsat goluri în portofelele lor. În acest context, în cazul alimentelor, al produselor de curățenie și al electrocasnicelor, oamenii s-au orientat către primul nivel de preț, acesta devenind principalul criteriu în procesul de achiziție.
Când vine vorba de haine însă, prețul pierde teren în fața brandului, a croielii și a materialelor. Condițiile jocului se schimbă și odată cu ele și câștigătorii. Nume precum Zara, New Yorker sau H&M se extind rapid, afacerile merg ca pe roate și clienții sunt nelipsiți din magazine. La polul opus, Kiabi și Sprider, retaileri cu politică de discount, vor să vândă și să iasă de pe piața locală după ce afacerile au intrat pe o pantă descendentă și pierderile continuă să se acumuleze.Anca Tăzlăoanu, brand consultant pentru agenția de strategie și design de brand BrandTailors, afirmă că există un cumul de factori care garantează profitabilitatea marilor retaileri internaționali de îmbrăcăminte. Este vorba de alegerea atentă a spațiilor de retail, decorarea vitrinelor, unul dintre cei mai importanți vectori de comunicare ai brandurilor de modă, de designul colecțiilor și de calitatea materialelor. Prețul vine la urmă.
“Brandul contează foarte mult. Brandurile internaționale care intră pe piața românească se bucură de o mare notorietate încă dinainte să facă acest pas. Unele dintre ele sunt așteptate de ani de zile de către români.” Citiți mai mult despre exiturile magazinelor de modă din România pe www.bmag.ro