În preistoria actualei sale deveniri, Eva Dolha a rămas iubitoarea meseriei căreia i-a dedicat primele decenii de carieră, profesând ca inginer agronom. Mai apoi, într-un moment de cumpănă interioară, a descoperit desenul și pictura ca leacuri autoadministrate împotriva cenușiului vieții. Providențială s-a dovedit pentru ea întâlnirea cu textilista clujeană de marcă Angela Popescu, cea căreia îi datorează descoperirea plasticii ca mijloc de expresie și de depășire a angoaselor din anii mai apropiați de prezent. Bucuria căutării de sine cu creionul, penița sau pensula în mână s-a dovedit atât de acaparatoare, încât, după intrarea în rândul unei asociații de plasticieni fără studii specializate, s-a înscris la Universitatea de Artă și Design din Cluj.
Recent, la mijlocul lui septembrie a.c., artista – de-acum profesionistă – și-a vernisat prima expoziție personală în ambianța librăriei Diverta din centrul capitalei transilvane, amfitrioană fiindu-i Mariana Enache, iar prezentarea în fața publicului performând-o Sabin Mircea Rus. S-a putut vedea cu acest prilej în ce măsură întâmplările felurite ale vieții pot trece în fundalul evenimențialului, cedând locul în avanscenă sensibilității creatoare, cea care mediază un alt fel de cunoaștere a lumii și oamenilor.Așa cum se înfățișează în momentul de față, talentul de graficiană al Evei Dolha a și atins deja gradul de la care începând se poate desluși o formulă personală. Gheara leoaicei răzbate pregnant dincolo de exercițiile canonice, fie că este vorba de naturi moarte în care albul și negrul rămân singurele opțiuni, fie că se au în vedere peisaje urbane cu iz istoric și metafizic, contemplate din contre-jour-ul unei arcade, fie că forme robuste, cu aspectul unor trunchiuri sau poate al unor musculaturi se înșurubează în aer, emanând o atmosferă renascentistă și, în același timp, de ultimă oră.
S-ar spune că pentru Eva Dolha fiecare tehnică plastică deprinsă și exersată devine prilejul testării unor limite ale artei și gândului de pe pozițiile unei bune instalări însă într-o cumințenie a atentei execuții. Deprinderea practicilor curente ale artei se face cu scopul atingerii unei măiestrii înțelese ca o aspirație către acuratețe și echilibru, deși, la o privire atentă, elementul exploziv pare să fie învecinat. Într-o natură moartă în care griurile hașurate pregătesc atmosfera pentru o bună dozare a luminii și umbrei, cafetiera își rezervă pe deplin pregnanța realistă, în timp ce mărul devine o sferă aproape nedeghizată, misterioasă, un glob magic, iar sticla din spatele ei o proiecție angelică de alburi, ca și cum ar fi decupajul unui obiect din care, după deplasare, s-a mai păstrat doar o corporalitate astrală. Toate acestea sugerează în modestul și, până la urmă, umilul exercițiu al naturii moarte coexistența mai multor registre ale realului, trimițând cu gândul la gravura lui Dürer sau a contemporanilor primelor Elzievir-uri cu proiecțiile ideatice reprezentate prin instrumente matematice și astronomice, pagini răsfirate din ceasloave deschise și cununi de laur.
Suntem în prezența unui dialog cu tradiția unde nu rebeliunea dă tonul, ci continuarea pe cont propriu a unei căi regale a artei grafice și a picturii. Culoarea vine să consolideze o atitudine meditativă și un mod de a încărca energetic, cu o anume prezență, chiar și scările de lemn pe care s-au rostogolit niște fructe, ori interioarele galbene cu mobilă stil. Este, de altfel, și ceea ce caracterizează portretele de inși în penumbra unei încăperi sau pe cele hașurate de căderea unor zăbrele verticale de lumină.
Cred că numele Evei Dolha se va impune cu tărie în anii care vin printre cunoscătorii și amatorii de artă.