Protestele care au loc (la data la care scriu) în patruzeci de orașe din țară îmi nasc o seamă de întrebări: oare cine sau ce anume poate legitima o mișcare populară îndreptată împotriva unui regim aflat la putere? Cum sau cine sau de unde se poate procura autorizația de a manisfesta pentru schimbarea unei ordini (politice și nu numai) pe care populația (poate chiar poporul) o consideră, hai să fiu elegant, “nepotrivită”?

Cât de relevantă este “cantitatea” de cetățeni care își asumă responsabilitatea de a manifesta în stradă?

Comparația cu evenimentele din decembrie 1989 nu mă ajută cu nimic. Atunci au ieșit din case mult mai mulți oameni decât în ianuarie 2012, dar în mai puține orașe/ localități. Acum au ieșit mai puțini dar, geografic, mai uniform răspândiți. Statistic, totuși, nici “revoluția” din decembrie 1989 nu ar fi trebuit să aibă loc – asta pentru că (tot statistic) numărul protestatarilor de atunci nu poate fi considerat relevant pentru cei 22 de milioane de români care erau încuiați în România comunistă.

Mai departe: cât de în drept și până unde poate un regim să meargă pentru a estompa, descuraja, reprima, o mișcare populară de protest? Când poate fi considerată solidarizarea organelor de ordine/ represiune cu manifestanții un gest de fraternizare și când o trădare?

Marxiștii susțineau că revoluțiile sunt “locomotivele istoriei”. Aveau oare dreptate? Dar dacă te trezești că locomotiva cu pricina, presupunând că locomotivă este, se înhamă la istorie și ți-o duce aiurea, în bălării, sau, și mai rău, înapoi? Și dacă în vagoanele cuplate la pufăitoarea locomotivă pasagerii sunt îmbarcați, după criterii oculte, la clasa lux, I, a II-a și restul la bouvagon? Una peste alta, ce-i aia revoluție, ce-i acela un regim abuziv, cine sunt golanii (sau ultrașii) și cine sunt adevărații luptători, când e gaura din steag un simbol al libertății dorite și când e o ofensă adusă unui simbol național?

Când am să încetez să-mi pun aceste întrebări la care, oricum, nu am răspuns? Când o să fie trase pe linie moartă toate locomotivele și drezinele istoriei României? Când are să fie, în sfârșit, bine?

Dar, în ultimă instanță, ce-i aia “bine” și de ce ar fi?