Albania e un taram balcanic plin de contrarii, in stare sa-l uimeasca oricand, cu cele mai marunte detalii, pe orice strain care ar zabovi putin pe-acolo.
Pe langa cuiburile de mitraliera ramase de pe vremea dictatorului Enver Hodja, care traia cu spaima ca tara va fi atacata de un dusman misterios si nevazut, au rasarit vile somptuoase, care sugereaza o prosperitate de invidiat. De unde pe vremea comunistilor automobilele erau interzise in Albania – acestea fiind privilegiul exclusiv al celor de la putere -, acum locul catarilor si al bicicletelor a fost luat, pe strazi, de masini Mercedes, marca preferata a albanezilor.
Avionul aterizeaza, in aplauzele calatorilor, care se elibereaza de stresul zborului. Pista aeroportului din Tirana, pazita strasnic de soldati cu caini-lup, ramane repede in urma, parcursa la bordul unui autobuz antic. Ca prin minune, vamesii uita de faimoasa taxa de intrare in Albania – zece dolari. Dai, afara, de lumea reala: o multime pestrita, care incearca sa vanda orice strainilor. “Taxi! Taxi!” Cativa barbati cu refrenul pe buze dau buzna peste pasagerii avionului. Cei mai abili scapa, de cele mai multe ori retragandu-se strategic in aeroport – limita pe care taximetristii o respecta, desi, dupa gesturi, de-abia se abtin sa nu te mai traga putin de maneca.
“Romania?”, intreaba barbatul, tinand o placuta in brate. Urmeaza un scurt dialog in engleza, romano-italiana si gesturi cu soferul antamat de acasa. Drumul spre Tirana are, pe margini, vila langa vila, unele in constructie, altele gata terminate. Soferul are si cateva explicatii: “Drugs!” (trafic de droguri) si “Switzerland!” (Elvetia – adica albanezi care fac bani muncind in Occident).
Numarul vilelor, un semn al prosperitatii, nu este concurat, pe drumul “de tara” spre capitala, decat de cel al zecilor de cuiburi de mitraliera construite in dictatura stalinista a lui Enver Hodja, in ideea de a apara Tirana in cazul unei invazii inamice. “Dusmanul din exterior” nu a atacat insa. Lasate in paragina, adaposturile au ajuns doar o curiozitate turistica, iar cateva chiar au fost daramate, pentru a face loc noilor constructii.
Un Mercedes cu 5.000 de dolari
Strainul ajuns in Albania face ochii mari cand aude ca pe vremea comunistilor automobilele erau interzise. “Doar guvernul avea voie sa circule cu masini. In rest, eram o tara de biciclisti”, spune un student albanez. Dupa 1990 insa, situatia s-a schimbat total: daca inainte nu era urma de masina, nici macar importata din blocul comunist, acum Mercedes-ul a devenit un soi de automobil national. Daca nu ai asa ceva inseamna ca nu te poti numi albanez cu adevarat – aceasta ar putea fi concluzia, dupa ce realizezi ca faimoasele automobile germane sunt majoritare in Albania, cam in aceeasi proportie in care era Dacia la noi.
De la cele mai vechi pana la cele mai noi modele, un Mercedes costa maximum 5.000 de dolari, un pret mic fata de restul lumii. Explicatia o dau tot albanezii: multe sunt furate, iar acesta este si motivul pentru care, neavand acte in regula, sunt foarte greu de scos din tara. Celelalte mijloace de locomotie, bicicleta si catarul, si-au pierdut intaietatea in capitala, dar mai pot fi inca intalnite pe strazile Tiranei.
Blindate NATO si valutisti
Lume imbracata saracacios, dar si alta, mai putin numeroasa, emanand prosperitate. Masini vechi si noi, magazine neatragatoare, dar si cateva inspirate de moda italiana, cladiri in stil sovietic, dar si unele moderne. In Tirana contrariilor poti vedea blindate NATO, dar si valutisti fluturand teancuri de leka (moneda albaneza) catre automobile, la doar cateva zeci de metri de noile cladiri guvernamentale. “Asa e in Albania”, marturiseste o localnica, mirata de mirarea altora.
Spre seara, la periferia Tiranei, vanzatorii inchid magazinele, iar pietarii incep sa stranga de pe tarabe. Copiii de nici zece ani, care vand tigari de contrabanda pe strazi, strang marfa. Claxoanele masinilor se mai domolesc, iar muezinul ii cheama pe musulmani, religia majoritara, la rugaciunea de seara.
Desi unul dintre zecile de posturi TV locale – receptionate prin antenele de satelit ce impodobesc mai toate cladirile – transmite zilnic cate trei-patru cazuri de omucidere, albanezii de pe strada sunt oameni pasnici. Insa la nivelul bandelor, temute pana si in Occident pentru cruzimea lor, in Albania exista ritualuri de clan respectate cu strictete si in ziua de azi: unul dintre ele este “Kanun” – “Codul sangelui”, care obliga familia unei victime sa ucida pe oricine altcineva din clanul devenit dusman.
Originar din nordul tarii, “Kanun” s-a intins in toata Albania. Din acest cod sunt exclusi copiii, insa albanezii marturisesc ca au fost cazuri in care lupta clanurilor nu a mai tinut cont de aceasta exceptie.
Zece dolari iesirea din tara
La prima vedere, romanii si albanezii au in comun cateva cuvinte si expresii de genul “sckhembo valutaro”, “teknologii moderne” sau “celulare”. Pe vremea lui Ceausescu, Albania insemna, pentru majoritatea romanilor, tigarile DS si coniacul “Skanderbeg”. Acum, albanezii stiu de Hagi si cam atat.
Si romanii si albanezii vor capitalism, integrare europeana si NATO, si romanii si albanezii au experimentat in primii ani dupa caderea regimului comunist jocurile piramidale gen Caritas (care, insa, in Albania au degenerat in razboi civil, in 1997). Albania incepe sa-si revina, dar, ca si in Romania, vechile obiceiuri balcanice nu se schimba peste noapte.
In urma cu doi ani, o vizita a ministrului de externe Mircea Geoana la Tirana s-a lasat cu negocieri intense la aeroport, unde functionarii cereau taxa de protectie pentru aeronava aflata in asteptarea delegatiei oficiale ce purta convorbiri cu guvernul.
Daca Mircea Geoana, care la vremea vizitei sale era si presedintele Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), a “driblat” pana la urma de taxa de protectie de la aeroport, strainii obisnuiti nu pot scapa de o altfel de taxa, si mai ciudata: taxa de iesire din Albania. Fiecare trebuie, la plecare, sa-si scuture buzunarele pentru a cotiza cu zece dolari la bunastarea statului albanez. Nu este un bacsis, totul se face la vedere, iar banii ajung la buget – cel putin asa gandesti cand vezi ca primesti o chitanta. Vamesii nu te iarta, chiar daca le arati ca ai platit treizeci de dolari pe viza, la ambasada din Bucuresti.
In rest, Albania este, si la propriu si la figurat, departe de Romania. In Albania se afla o minoritate vlaha; in urma cu un an, organizatiile pentru drepturile omului au gasit o prostituata romanca intr-o inchisoare locala; potrivit unui post TV, un grup de 700 de rromi “din Romania” ce au trecut din Kosovo in Macedonia cer azil in Grecia. In cinci zile la Tirana, acestea sunt singurele lucruri pe care le poti afla in legatura cu Romania.
Asteptam Jocurile Olimpice
Clasarea constanta printre cele mai sarace tari din Europa, alaturi de Republica Moldova, precum si imaginea de stat instabil din punct de vedere politic si social au tinut departe de Albania investitiile straine, mai ales in deceniul trecut. Anul trecut, in pofida incheierii cu Fondul Monetar International a unui program de asistenta financiara in valoare de 36 de milioane de dolari, considerat esential pentru atragerea investitorilor straini, guvernul de la Tirana nu a reusit sa privatizeze cel putin doua companii de stat importante: operatorul de telecomuncatii Albtelekom si Banca de Economii a Albaniei, cea mai mare banca din tara. In cazul acesteia din urma, retragerea celor doua banci italiene care depusesera oferte – SanPaolo IMI si Intesa BCI – a marcat un al doilea esec dupa cel din 2001, cand potentialul investitor fusese o banca austriaca.
Totusi, lucrurile tind spre normalitate, iar in lipsa investitorilor de la vest, albanezii se descurca si cu unii de la est: luna trecuta, compania kuweitiana Al Kharafi a inceput lucrarile de constructie a unui aeroport international in nord-estul Albaniei, aproape de granita cu Kosovo, proiect in valoare de 14,2 milioane de dolari. In acelasi timp, autoritatile de la Tirana analizeaza ofetele inaintate de o serie de firme straine interesate de proiectul de modernizare a aeroportului international “Maica Teresa” de la Rinas, oras situat in apropierea capitalei albaneze. Si compania Lockheed Martin, cel mai mare producator american din industria de aparare, a ajuns deja la un acord privind modernizarea sistemului de navigatie din Albania. Explicatia acestui interes pentru infrastructura consta in estimarea dupa care traficul aerian va creste in timpul Jocurilor Olimpice de vara din 2004, care vor avea loc in statul vecin Grecia.