Uluitor ce poate face acest veteran al literaturii americane, Don DeLillo, născut în 1936, cu o temă banală: drumul unui miliardar prin New York, către o veche frizerie din cartierul în care copilărise, unde mergea cu tatăl său să se tundă. Nimic altceva. Omul își petrece mai toată ziua în limuzină, unde mănâncă, face sex, urinează, e consultat de medic, face o ecocardiogramă, consultă bursa, dă ordine de afaceri, discută cu subalterni pe care îi întâlnește pe drum făcând jogging, se oprește rareori pentru câte o vizită scurtă în vreun building care-i aparține, cum e cel în care își întâlnește proaspăta soție, de numai douăzeci și două de zile, poetă și moștenitoare a unui imperiu financiar – și încă multe altele. Cartea de cheamă Cosmopolis*) și este o mică bijuterie narativă, plină de tensiune. Romanul a fost ecranizat în regia lui David Cronenberg, avându-i in distribuție pe Robert Pattinson, Juliette Binoche, Sarah Gadon și Paul Giamatti.
Acțiunea se petrece într-o singură zi. Eroul, Eric Packer, magnatul multimiliardar de 28 de ani, deloc fericit cu miliardele sale, singur, deși are lumea la picioare, are capriciul să se tundă unde o făcea pe când era copil și intenția sa declanșează un lanț de evenimente care vor avea efect și asupra lui însuși. Asistă din limuzina pe lângă care alergau bodiguarzii la prăbușirea yenului pe care îl speculase, dar nu-i pasă, pentru că „poți să retragi, să ieși în pierdere și să revii mai puternic”, „toată bogăția a devenit bogăție de dragul bogăției… Banii își vorbesc lor înșiși”, „un spectru bântuie lumea – spectrul capitalismului.” Cumpără, în schimb, picturi de Marc Rothko, nu contează prețul, chiar și capela aceluia cu picturi, care aparține lumii, să fie doar a lui, să o vadă doar el. Pe Fifth Avenue, traficul e încetinit, vehicule blocate și oameni peste tot, claxoane și sirene, noian de voci, trece întâi președintele cu cortegiul lui, apoi apar protestatari (acțiunile lui legate de yen provoacă furtuni de dezordine) care dau foc mașinilor și magazinelor, mânjesc totul cu vopsea, metalul sfârâie și trosnește, îi distrug limuzina extrem de scumpă, dar el acceptă („protestul e o formă de igienă sistemică”), urmează o înmormânatre care se dovedește a fi un spectacol, a unui cânterăț adorat de erou – iar eroul plânge în hohote –, întâlnește un român cofetar, Andre Petrescu, căruia îi place să „frișcheze” oamenii celebri, „urmărea directori de companii, comandanți de armată, vedete din fotbal și politicieni, le arunca plăcinte în față”. Eric meditează la nimicnicia lumii. Ajunge în sfârșit la bătrânul frizer, dar nu se mai tunde, pleacă din nou în noaptea care se lăsase și în cartierul devenit periculos, după ce își trimite la culcare bodiguarzii și, firește, întâlnește un individ care voia de mult să-l asasineze. „Tu trebuie să mori pentru felul în care gândești și acționezi.” – adică pentru aroganță, cinism, autosuficiență, indiferență la tot. Dar în discuția care urmează, până și asasinul „își pierde interesul față de acest om.”
Un roman straniu, despre „viața prea contemporană”.
*) Don DeLillo – Cosmopolis, Editura Polirom. Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu