Editura All a lansat spre sfârșitul anului trecut o bijuterie de colecție, numită In nuce, în care adună fragmente “veșnic verzi” din cultura umanității, cum spune editura, împletind discursuri de artă, literatură, științe sociale și religie și care constituie, dincolo de numele auctorial și de valoarea pentru fiecare domeniu în parte, pilde ale înțelepciunii tuturor vremurilor. Sunt în general texte foarte scurte, de altfel colecția pare de buzunar, care pot fi citite dintr-o suflare. Au apărut până acum trei volumașe.

Xavier de Maistre – Călătorie în jurul camerei mele și Leprosul din cetatea Aosta. Traducere de Cristina Pârvu. Scriitorul francez Xavier de Maistre (1763-1852) este fratele mai mic al gânditorului Joseph de Maistre. Călătorie în jurul camerei mele este o povestire autobiografică în care autorul își transcrie gândurile, după ce a fost constrâns să rămână închis într-o cameră vreme de șase săptăpmâni – de fapt, 42 de zile – ca pedeapsă pentru participarea la un duel. O lucrare în mod evident parodică, publicată în 1794. Leprosul din cetatea Aosta, datează din 1811, e o lucrare de câteva pagini, de o simplitate stilistică extremă, în care este redat dialogul dintre un lepros și un soldat.

Paul Zarifopol – Din registrul ideilor gingașe. Paul Zarifopol (1874-1934) a fost publicist, eseist politic și istoric al civilizației românești Volumul de eseuri de față a apărut în 1926, ideile gingașe fiind cele care, “în general, trebuie să fie cunoscute oricui vrea să treacă drept om cultivat”. Autorul prezintă tipurile umane contemporane lui. “Este fapt de elementară observație că la noi convorbirea, adică dialogul cu substrat de efort intelectual propriu-zis, reușește greu și rar; în schimb, se discursează neostenit, cu aplecare puternică spre emanciparea absolută a sonorităților verbale.”

Adam Smith – Avuția națiunilor. Traducere de Martin Zick. Volumul cuprinde câteva dintre cele mai importante pagini ale lucrării celebre care a marcat începutul unei discipline. Avuția națiunilor, cercetare asupra naturii și cauzelor ei a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a industriei și comerțului în Europa și a ajutat la crearea economiei ca disciplină academică modernă. Chiar dacă unele concepte-cheie ale teoriei gânditorului scoțian (1723-1790) par depășite, în esență observațiile și explicațiile sale privitoare la natura economică a socialului rămân cât se poate de convingătoare. Avuția națiunilor a apărut în 1776.