Cunoscut prin sintagma, devenită banală prin excesiva repetiție, „orașul de la poalele Feleacului”, Cluj-Napoca poate fi „definit” nu numai prin elementul proxim teluric, ci și prin cel acvatic, pentru că orașul Memorandiștilor se află în apropierea confluenței unor ape curgătoare a căror nume de bază definește un vast areal al Transilvaniei de Nord: Someșurile. Someșul Rece și Someșul Cald se unesc în apropierea Clujului și formează Someșul Mic care la rându-i întâlnește curând Someșul Mare, ce vine din ținuturile bistrițene, și formează Someșul, un râu generos ce-și poartă meandrele spre frontiera de nord a țării. Se poate spune că schimbarea configurației acvatice din jurul Clujului din ultimii 50 de ani, prin construcția unor centrale hidroenergetice, cu vaste lacuri de acumulare, a avut ca urmare schimbări la nivelul climei locale, mai umedă, mai cețoasă, ce a condus cu siguranță și la schimbări în umorile celor ce locuiesc aici. Această observație de fond, luată dintr-o perspectivă a ochiului de vultur nu conține însă alte caracteristici ale apelor noastre, ce pot fi constatate doar de aproape: faptul că ele au devenit sarcofagul lichid pentru satele aflate acum sub apele barajelor, că malurile lor sunt mereu acoperite cu hidoasele deșeuri de plastic a căror număr crește necontenit sau că intervenția omului le-a schimbat cursul și implicit peisajul adiacent, așa cum se întâmplă acum cu microcentralele electrice a căror construcție nu numai în Munții Apuseni a devenit o importantă sursă de afectare a peisajului.
Claudiu Presecan, pictor clujean, a devenit de câțiva ani un adept al stopării acestor modificări care urâțesc și apoi murdăresc peisajul, al sensibilizării opiniei publice la noile amenințări ale mediului. El nu „șeruiește” tot ce poate avea legătură cu subiectul, nu compune și nu semnează petiții și nici nu procedează ca unul din personajele din romanele lui John Cheever care otrăvește sosurile Teriyaki dintr-un magazin ca să stopeze poluarea unui lac.
El pictează efectele de lumină și culoare pe care le înregistrează în desele sale incursiuni de-a lungul râurilor care străbat munții din apropierea Clujului. Probabil că apa pe alocuri încă curată a acestora, l-a făcut să înțeleagă că aceeași apă poate fi un mediu al picturilor sale și de aceea acuarela a devenit tehnica predilectă a lucrărilor realizate în ultima perioadă. Acuarelele reprezintă și substanța recentei expoziții deschise la muzeul de artă din orașul său cu titlul „În numele râului”*. Un film de cinci minute, realizat pe valea Someșului Rece, are în expoziție rol de „pro domo”, oferă cheia de lectură necesară. Sunt surprinzătoare imaginile la care ajungi după ce parcurgi deja câteva săli cu lucrări vibrate cromatic, cu tușe energice și compoziții tonice, alerte. Ele te fac să înțelegi că expoziția nu este gîndită în termeni manifest-demascatori, gen predilect al expozițiilor cu miză activist-ecologistă, că dimpotrivă, frumusețea imaginii picturale evocă frumusețea naturii care acum riscă să fie alterată.
Este o expoziție care atrage privitorul de partea binelui prin mijlocirea frumosului descoperit nu în varianta sa sentimentaloidă, ci prin echivalente plastice ce transmit impresia de vitalitate și lumină, ce aduc ceva din forța sălbatică și genuină a felului în care apele de munte străbat când mai cântat, când mai șoptit, pădurile de brazi ale Apusenilor. Realizate cu mijloace artistice asimilabile action painting-ului, o marcă ce identifică artistul în vasta paletă a picturii clujene, acuarelele sale devin fiecare propoziții dintr-un discurs ce vrea să convingă doar pe cei convinși că frumosul contează. Culori curate suprapuse pentru vibrația lor însumată ce evocă întrepătrunderea apelor cu vegetația, deconcertante efecte de ecleraj care ne amintesc cât de surprinzătoare poate fi lumina filtrată de coroanele copacilor, dinamica luciului de ape sub care viața pulsează sau muzicalitatea ritmată a tușelor de culoare ce empatizează cu sonoritățile apelor în cădere. De ce să pierdem aceste lucruri, de ce să nu le mai avem, pare că sună retoric întrebarea de fond a expoziției la care publicul este invitat indirect să mediteze…
O imagine-parabolă poate fi cea mai potrivită încheiere: din apele reci aflate dindărătul barajului de la Beliș, ridicat pe valea Someșului Cald, în verile secetoase, când apa scade, își face apariția apocaliptică turla bisericii aflată acum pe fundul lacului. Un semn că atunci când apele nu vor mai curge, sfârșitul tuturor va fi foarte aproape.
*Claudiu Presecan, În numele râului – expoziție de pictură, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, 9-25 aprilie 2015