Deși este o țară bogată, Bahrainul se confruntă cu proteste violente precum cele care i-au dărâmat pe liderii Egiptului sau Tunisiei, țări care sunt însă mult mai sărace.

PIB-ul/capita în Bahrain este de 19.641 de dolari, comparativ cu 2.700 de dolari în Egipt sau 4.150 de dolari în Tunisia.

O situație similară este și în Libia, țară bogată în petrol, unde indicatorul este de 12.000 de dolari.

“Nu se poate vorbi de teoria conspirației, adică de implicarea agenturilor străine, chiar dacă motivația protestelor nu pare clară la o primă vedere”, este de părere analistul politic Cristian Pârvulescu.

“Istoria ne-a arătat că niciuna din revoluțiile americană, chineză, rusă ori franceză nu a beneficiat de un program politic foarte închegat, elitele avansând pretenții eclectice.”

Protestatarii din țările nord-africane și din Orientul Mijlociu cer același lucru, plecarea celor aflați la conducerea țărilor de zeci de ani, chiar dacă motivele pentru care fac acest lucru diferă.

În Egipt și Tunisia cauzele revoltelor populare au fost lipsa oportunităților economice și șomajul ridicat, în timp ce în Bahrain problemele izvorăsc din faptul că populația este în proporție de 70% șiită, în timp ce conducerea țării este sunită.