Schema prin care guvernul ungar vrea să ajute gospodăriile care au credite în valută nu a calmat temerile debitorilor privind datoriile lor, conform rezultatelor unui sondaj realizat de compania de cercetare de piață Nielsen, scrie The Wall Street Journal.
Puțin peste un sfert dintre participanții la sondaj au afirmat că datoriile lor reprezintă cea mai mare problemă pentru următoarele șase luni.
Volumul datoriilor gospodăriilor din Ungaria a crescut substanțial în ultimii zece ani, când forintul puternic și dobânzile favorabile din străinătate au încurajat creditarea în monedă străină la scară largă.
Între timp forintul s-a depreciat puternic, iar ponderea în total a creditelor toxice a ajuns la aproape 15% la sfârșitul anului trecut.
În aceste condiții, guvernul și băncile s-au înțeles în decembrie ca ratele creditelor în valută să fie plătite la cursuri de schimb sub nivelul pieței, pentru a reduce astfel costurile împrumuturilor.
Potrivit sondajului, cetățenii ungari se mai tem de pierderea locului de muncă și își fac griji în privința stării economiei țării.
În pofida acestor temeri, titlurile de stat achiziționate de gospodăriile din Ungaria au atins un nivel record în luna iulie, valoarea acestora crescând cu 72,2 miliarde forinți (257,4 mil. euro – de asemenea un nivel record), la 717,8 miliarde forinți (2,56 mld. euro), potrivit datelor Agenției de Management al Datoriei Guvernamentale, scrie Portfolio. Ambele valori arată că intensitatea cu care gospodăriile din țară au achiziționat titluri de stat a crescut semnificativ comparativ cu luna iunie, când instituția a emis titluri de datorie către rezidenți în valoare de 42,3 miliarde forinți (150,8 mil. euro).
Gospodăriile au început să arate un interes crescut față de datoria statului începând cu luna februarie a acestui an, când agenția guvernamentală a lansat o campanie de succes și a oferit condiții atractive.
În ulimele luni volumul lunar al emisiunii de titluri de stat către gospodării a fost cuprins între 40 și 70 miliarde forinți (142,6-249,5 milioane euro), acesta fiind mai mare decât cel care se poate înregistra săptămânal de licitațiile de bonuri de tezaur.
În prezent, cu accesul guvernului la piețele financiare îngreunat, a devenit extrem de important cât de multe titluri de stat poate vinde agenția guvernamentală gospodăriilor.