Prozator, poet si jurnalist german, autor al volumului O iubire la Tibru (Ed. Humanitas, 2007), Jan Koneffke s-a implicat, incepand din 1998, in viata culturala romaneasca, in prezent impartindu-si timpul intre Viena, unde locuieste din 2003, si Bucuresti. Este detinator al mai multor distinctii literare – Premiul Leonce und Lena pentru lirica, Premiul Offenbacher, Premiul Friedrich Holderlin – si coeditor al revistei Wespennest. A fost prezent de curand la Bucuresti, alaturi de scriitorul Joachim Wittstock si traducatoarea Nora Iuga, in cadrul programului “Intalniri si (re)intalniri la ICR”.
– Sunteti un cunoscator al fenomenului cultural romanesc. Cum e literatura romana pentru un scriitor german?
– Cred ca in acest moment literatura romana este foarte interesanta, asa cum este, de altfel, si filmul romanesc, iar asta se intampla pentru ca Romania actuala este plina de evenimente, de schimbari, de neprevazut. De aceea, cuvantul si imaginea au mult de castigat.
– Toate astea se vad si din Occident?
– In Occident – si ma refer mai ales la spatiul germanic -, cultura romana a inregistrat, cum spuneam, in special prin film, o deschidere importanta catre Vest, deschidere care speram sa continue si cu literatura, mai ales ca, in ultimii doi ani cel putin, s-a tradus mult din literatura romana in limba germana: a aparut Nora Iuga cu poezie la o editura importanta, a aparut Mircea Cartarescu cu “Orbitor 1”, Filip Florian cu romanul “Degete mici”, Dan Lungu a avut succes cu “Raiul gainilor”, carte la care eu insumi am publicat o recenzie.
Romanele lui Dan Lungu sunt un model demn de urmat in ceea ce priveste felul cum se pot povesti schimbarile din societatea romaneasca de dupa 1989.
– De fapt, cum a inceput pentru dvs. aventura culturala romaneasca?
– Deja, in 1993 eram familiarizat cu Romania. Primul pas insa s-a comis atunci cand am facut cunostinta cu poetii de limba germana plecati din Romania in Germania in anii ’80. Cinci ani mai tarziu, in 1985, am cunoscut-o pe Herta Muller, atunci cand a avut succes cu prima sa carte publicata in Germania. In aceeasi perioada l-am cunoscut pe Richard Wagner, dar si pe Oscar Pastior, care emigrase deja, la sfarsitul anilor ’60. Asa se explica faptul ca am aflat si am inteles atat de multe lucruri despre Romania – cat de greu a fost inainte de 1989, dar si in primii ani de dupa rasturnarea lui Ceausescu. A fost perioada in care am invatat multe despre literatura si cultura tarii dvs. In 1993 am fost invitat sa sustin niste lecturi la Uniunea Scriitorilor din Romania, impreuna cu alti trei scriitori tineri de la Berlin. Cu acea ocazie le-am cunoscut pe Nora Iuga si Ioana Parvulescu (care a tradus in limba romana poeziile mele), dar si pe Bedros Horasangian, un personaj foarte interesant, care, dupa lecturile de la Uniune, ne-a insotit intr-o excursie fabuloasa la Neptun. Am avut deci prilejul sa vad cu ochii mei o parte din Romania si am fost foarte impresionat de viata extrem de grea de aici, chiar si dupa revolutie… Am fost uimit sa descopar cu totul altceva decat in Cehia, de pilda, unde am fost cam in aceeasi perioada, schimbarea, in Romania, fiind vizibil mai grea pentru populatie. Din 1998, m-am intors anual aici si am patruns pas cu pas in literatura romana.
– In noiembrie 2004, ati publicat in revista literara Wespennest o antologie a poetilor romani…
– Da. In anii 2000, pentru ca scrisesem odata despre Romania si despre situatia politica si sociala de aici, am fost considerat oarecum expert in problemele tarii dvs. In aceasta calitate, o proeminenta editura din Viena, poate cea mai proeminenta, m-a rugat sa organizez editia din 2004 a unui festival consacrat atunci literaturii romane. Astfel, inca din primavara lui 2003, am inceput sa ma interesez care sunt scriitorii importanti ai momentului in literatura romana. Sigur, un succes foarte mare l-a avut in Germania Mircea Dinescu, care la inceputul anilor ’90 era o figura proeminenta. A publicat inca inainte de ’90 si a avut noroc de un traducator foarte bun in persoana lui Werner Sollner – poet, si el, de limba germana, dar originar din Romania. Apoi, m-am dus cu gandul la autorii pe care ii cunoscusem deja – Nora Iuga, de care am amintit, Mircea Cartarescu, Ioan Grosan, Vlad Zografi (acestia din urma cu un extraordinar succes la Viena), Adriana Bittel, Gabriela Adamesteanu (despre care stiam ca este un clasic in literatura romana). Nu vreau sa ma laud, dar, daca Mircea Cartarescu a publicat Orbitor 1 la Viena, acesta este meritul antologiei realizate de mine si al festivalului din 2004.
– Pana in 1989, noi am suferit de complexul culturii minore si, de aici, al literaturii mici. Cum vi se pare aceasta din urma astazi? Este ea mai buna, poate convinge Occidentul din punct de vedere valoric?
– Cel putin din punctul meu de vedere, acest complex nu este justificat, dupa cum nu a fost justificat nici inainte de ’89 si cu atat mai putin astazi. Sa ne uitam putin la marile modele. In Italia, de pilda, literatura a fost valoroasa dupa razboi, prin anii ’50-’60 si poate la inceputul anilor ’70; astazi nu mai are nici forta, nici originalitate. Situatia este similara in ce priveste cinematografia: filmul italian a fost mare in anii ’50-’60-’70. In Romania, aceasta perioada este importanta prin bogatia ei, in ce priveste atat productia literara, cat si cinematografica si cred ca aceasta epoca de gratie va mai dura douazeci de ani, din motivul pe care l-am amintit ceva mai devreme. Dar cat de bogata este acum literatura romana se va vedea ceva mai tarziu: valorile se vor decela clar in posteritate, atunci cand se vor fi asezat. Hegel spune in filosofia sa ca “bufnita intelepciunii nu deschide ochii decat la lasarea serii”.
– Prezentul apartine prozei sau poeziei?
– E greu sa raspund; personal, daca ar fi sa formulez o opinie, in literatura romana cred ca vorbim de momentul prozei; astazi poti scrie, in conditii de libertate, tot ce se intampla, la nivel social, politic si, din cate pot vedea, se intampla multe in lumea romaneasca. E o perioada benefica povestii. Prin contrast, poezia se dezvolta puternic intr-o tara cu regim represiv, unde individul se retrage in sine si solilocviaza in registru metaforic.
– Pragmatismul societatii contemporane face rau spiritului liric?
– Intr-adevar, pragmatismul este o problema in Occident…
– Va supravietui poezia?
– Categoric ca va supravietui, dar intr-o forma noua. Mai ales la nivelul generatiei tinere. In Austria si Germania sunt mii si mii de tineri care practica poezia orala. In ciuda a ceea ce ar putea spune multi, si aceasta este o forma de poezie. Ba as merge pana la a spune ca, in aceasta forma, poezia este chiar mai apropiata de modelul originar. Revenind insa, poezia va supravietui, dar ea este si va fi un domeniu ravnit de o minoritate.
– V-a aparut deja la Editura Humanitas O iubire pe Tibru, in traducerea Norei Iuga. Vor urma si alte titluri?
– Humanitas mi-a publicat in traducere ultimul meu roman, care a aparut in Germania in 2004, urmat, in 2006, de o povestire, apoi de o carte pentru copii… In toamna lui 2008 voi publica un nou roman. Sper ca si acesta sa fie tradus in Romania.
Interviu realizat de Marcela Gheorghiu