Cu peste jumatate de miliard de euro investiti in ultimii noua ani si vanzari de peste 1,5 mld. euro anul trecut, companiile germane reprezinta principalul jucator din comertul romanesc. Planurile de investitii pe termen mediu vizeaza o valoare de peste 1 mld. euro, germanii urmand sa acopere toate segmentele pietei.
Metro, Rewe, Kaufland si Tengelmann, adica patru dintre cei mai importanti comercianti germani, au profitat deja de oportunitatea reprezentata de noile forme de comert pe piata romaneasca. Pentru primii doi, efectele se simt deja in cifrele de afaceri si profiturile realizate. Ultimii doi spera sa aiba aceleasi rezultate peste inca 4-5 ani.
A fost odata Metro…
Metro, al treilea mare jucator din lume, a fost primul mare investitor international care a optat pentru o extindere in Romania. Germanii au venit in Romania cu un format de magazin de care nu auzise nimeni pana atunci, cash & carry.
Primul astfel de magazin a fost deschis in anul 1996 in zona Otopeni din Capitala, dupa care grupul german si-a extins treptat reteaua.
O data cu venirea la conducerea Metro Cash & Carry Romania a romanului Dusan Wilms, grupul german a decis sa treaca la o politica de expansiune foarte dinamica, deschizand in medie cate 4 magazine pe an in perioada 2000-2003.
La sfarsitul anului 2003 compania ajunsese sa detina 19 magazine cash & carry si inregistra o cifra de afaceri de peste 760 mil. euro, devenind unul dintre pilonii grupului german in regiune.
Metro a decis intre timp sa aduca pe langa divizia de magazine cash & carry si pe cea de magazine de bricolaj Praktiker, iar de anul acesta Metro a anuntat ca va aduce pe piata romaneasca si divizia de hypermarketuri Real, primele magazine urmand a fi deschise, potrivit informatiilor din piata, anul viitor.
La sfarsitul anului trecut, Metro Cash & Carry a ajuns la 21 de magazine pe piata romaneasca si o cifra de afaceri de peste un miliard de euro, in timp ce Praktiker a ajuns la sapte magazine si o cifra de afaceri de peste 60 de milioane de euro.
Rewe, pe mai multe planuri
Grupul Rewe este al doilea mare investitor german din comertul romanesc. Rewe detine pe piata romaneasca reteaua de supermarketuri Billa, cea de magazine de tip cash & carry Selgros si retelele de magazine de tip discounter XXL Mega Discount si Penny Market. Cu 26 de magazine la sfarsitul anului trecut, grupul german Rewe a inregistrat in 2004 cele mai mari vanzari de la intrarea sa pe piata, depasind 450 de mil. euro.
Nu se opresc
Ofensiva investitiilor germane in comertul romanesc este departe de a fi finalizata. Pe langa Metro si Rewe, alti doi jucatori de anverugra sunt pe cale sa deschida primele lor magazine din Romania.
Iar planurile de investitii anuntate sunt la randul lor foarte mari.
Kaufland, o divizie a grupului Lidl &Schwartz, va deschide luna viitoare primele sale magazine de pe piata locala. Potrivit reprezentantilor companiei, planurile Kaufland vizeaza deschiderea a 50 de magazine la orizontul urmatorilor cinci ani, investitiile implicate fiind situate la mai bine de 500 de milioane de euro.
In acelasi timp, Tengelmann, si-a programat pentru luna noiembrie intrarea oficiala pe piata locala cu primele magazine. Planurile Tengelmann vizeaza deschiderea in acelasi orizont de timp – 5 ani, a 120 de magazine de tip discounter sub brandul Plus. Extinderea va implica investitii de aproximativ 200 mil. euro, potrivit estimarilor Tengelmann.
Mai sunt doi
Cu Metro si Rewe deja prezenti si Kaufland si Tengelmann aproape sa deschida primele magazine, Romania a atras deja patru dintre cei mai mari jucatori germani din domeniul comertului.
Practic, singurii mari jucatori germani care nu sunt reprezentati in Romania sunt Aldi (inventatorul formatului de magazin discounter) si Edeka.
Chiar daca nu este vorba de investitii facute de vreun mare grup international, tot pe lista investitiilor germane din comertul romanesc poate fi trecuta si miniMax Discount, o retea de magazine de tip discount dezvoltata de Rainer Exel, fostul sef al retelei XXL Mega Discount.
In prezent miniMax Discount opereaza mai multe magazine in orase mai mici din tara, aceasta fiind si strategia pe care urmeaza sa o promoveze in continuare. Planurile de investitii anuntate pe termen lung vizeaza o retea de o suta de magazine cu o valoare de 75 de milioane de euro.