Americanii de rand sunt nemultumiti de politicile fiscale ale actualului guvern, care au determinat o crestere semnificativa a saraciei.
Despre incercarea recenta a ministrului american de finante, John Snow, de a sustine ca dezechilibrele dintre venituri sunt in regres, singurul lucru care merita mentionat este faptul ca aceasta problema a fost facuta publica, scrie Bloomberg.
Ministrul a observat ca veniturile celor mai bine platiti angajati americani au scazut incepand cu anul 2000, comparativ cu venitul national. Aceasta scadere confirma faptul ca americanii cu venituri mari care au beneficiat de bull market (piata in crestere) din anii 1990 au avut de suferit odata cu dezvoltarea tehnologiei si a Internetului.
Totusi, o privire de ansamblu asupra actualelor tendinte salariale conduce la un adevar incontestabil: pana acum, acest deceniu a fost dezamagitor din punctul de vedere al dezechilibrelor. Pentru a vedea de ce, este de ajuns sa privim evolutia dezechilibrelor din ultimele trei decenii. Din efectiv toate sursele, dezechilibrul a crescut fata de anii 1970 – 1980. Cea mai buna dovada o reprezinta coeficientul Gini (instrument sociologic pentru masurarea diferentelor dintre veniturile anumitor segmente ale populatiei. Indexul are valori intre 0 si 1, marimea acestuia fiind direct proportionala cu marimea dezechilibrului), care a crescut constant intre 1970 si 1993, execptie facand trei din cei 24 de ani.
Putem masura dezechilibrul comparand cresterile salariale ale celor mai bine platiti 20% angajati versus cei mai prost platiti 20% angajati si avem acelasi rezultat. Comparativ cu 1973, o familie medie aflata in partea inferioara a clasamentului a obtinut in 1993 venituri cu 9,3% mai mici, in timp ce salariile de top au crescut in medie cu 39%. Cel mai bine platiti 5% angajati castiga mai mult cu 59%.
Totusi, intre 1993 si 2000, cele 20% reprezentand angajatii cel mai slab remunerati au castigat mai mult cu 24%. Aceasta a fost nu doar o rasturnare spectaculoasa de situatie, ci si o rata de crestere mai mare comparativ cu angajatii cu salarii de top. Totodata, coeficientul Gini intre familii nu a aratat o crestere a dezechilibrului intre 1993 si 1999, mentinandu-se la acelasi nivel.
Au existat alte semne evidente de crestere. Salariul mediu pe familie a cunoscut o crestere cu 8.000 dolari intre 1993 si 2000.
Cresterea in cadrul familiilor de afro-americani a fost chiar mai mare – 9.200 de dolari, sau echivalentul a 33%.
Perioada aceasta ascendenta a fost promitatoare si pentru faptul ca a venit pe fondul unei productivitati crescute si a unei globalizari in extindere. Oamenii, aflati de partea oricarei baricade politice, au toate motivele sa fie nemultumiti observand ca tot ce functiona aproape perfect in anii 90 a luat-o pe o panta descendenta in acest deceniu.
Dezechilibrul masurat de coeficientul Gini a crescut in patru din cei cinci ani cuprinsi intre 1999 si 2004. O asemenea crestere ar fi mai putin deranjanta daca cei din clasele inferioare si medii ar fi beneficiat in continuare de cresteri salariale. Departe de realitate. Din anul 2000, cresterile salariale pentru cele 20% aflate la baza ierarhiei salariale s-au situat la cel mai jos nivel, in timp ce o familie medie a inregistrat chiar o scadere a veniturilor cu 1.600 de dolari, datorita inflatiei.
Rata saraciei scazuse de la 15,1% in 1993 cu o patrime, pana la 11,3% in 2000. Apoi a crescut, nu doar in timpul perioadei de criza din 2001, ci si in fiecare din urmatorii trei ani de revenire. Numarul americanilor care traiesc acum in saracie a crescut cu 5 milioane.
Cauzele politice si economice care au provocat aceasta modificare de situatie prin cresterea inegalitatii salariale cu siguranta vor fi amplu analizate si dezbatute in urmatoarea perioada de timp. Totusi, exista o tendinta care s-a pastrat constanta si incontestabila pe parcursul fiecaruia din ultimele decenii. Dupa cum remarca si economisti, americanii aflati in varful piramidei salariale, in special primii 10, s-au aflat pe val in fiecare din ultimele trei decenii – chiar si atunci cand s-au confruntat cu cresterile de taxe de dupa reducerea deficitului din 1993.
In timp ce clasa de mijloc beneficiaza de diminuari de impozite, iar pentru stimularea economiei dupa perioada de criza din 2001 au fost garantate alte scutiri de taxe, sunt greu de justificat profiturile exceptionale pe care presedintele George W. Bush intentioneaza sa le acorde permanent celor mai bogati americani, care o duc cu mult mai bine decat restul populatiei.
Analiza noilor date de la Internal Revenue Service, releva faptul ca cei care castiga un milion de dolari pe an aduna 43% din totalitatea noilor reduceri de taxe investitionale. Cei cu venituri de peste 10 milioane de dolari au strans aproximativ 500.000 de dolari din reduceri de taxe – o cifra care, spun analistii, va creste in urmatorii ani.
Impactul fiscal este la fel de semnificativ. Daca scutirile de taxe ale presedintelui sunt facute permanent in urmatorul deceniu, cel mai bine platiti 1% dintre americani (care castiga astazi aproximativ 400.000 de dolari) vor strange peste 1.000 de miliarde din noile reduceri de taxe.
Cei care castiga mai mult de 200.000 de dolari vor colecta 40% din totalul reducerilor de taxe din urmatorul deceniu.
Paradoxal, diminuarea dezechilibrului reprezinta motiv de lauda pentru presedintie, in timp ce prioritatea economica numarul unu este reprezentata de scutirea de taxe pentru salariatii de top.