Cândva, pe la începutul anilor 90, stârneam uimirea (poate admirativă) prietenilor mei din Franța, deoarece eu continuam să le scriu de mână scrisori (cu stiloul) sau cărți poștale (cu pixul) în timp ce ei îmi răspundeau, pe larg, în print-uri color, semnate de mână doar la sfârșit.
Au trecut anii, unii dintre prietenii mei francezi au trecut în cealaltă lume, eu corespondez asiduu prin e-mail, dar tot nu mi-am făcut cont pe Facebook. Scrisorile însă, tot de mână le scriu, tot în plic cu timbru le pun și merg la poștă special pentru a le trimite. E adevărat că ocaziile sunt foarte rare. Continuă să îmi facă mare plăcere, la fel ca și lui Lucian (vezi editorialul din numărul precedent, http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/cmf-trb-sa-vb-cu-tn-de-lucian-vasilescu-11441415), să găsesc altceva în cutia poștală, decât facturi antipatice și reclame nedorite. Dar speranța nu este pierdută. Pentru că și alții pe acest Pământ gândesc și simt la fel, de undeva, chiar nu contează detaliile istorico-geografice, a apărut o soluție internațională. Se numește postcrossing și este vorba despre cărți poștale trimise/primite din toată lumea.
Odată ce te-ai înscris pe sus-numitul site, postcrossing.com, un server îți trimite pe adresa de mail adresa poștală a unui alt postcrossing-ist din lumea largă căruia să-i trimiți o vedere având o ilustrație, doar dacă se poate, conformă cu preferințele specificate ale fiecăruia. În momentul în care respectivul primește acea carte poștală, o înregistrează pe site, iar adresa ta este dată de server altui jucător pentru a-ți trimite ție o ilustrată preferată. Și tot așa, cât timp te amuză jocul ăsta.
Nu este vorba doar de colecționarea, tematică, a unor ilustrate din toată lumea. Pentru mulți este vorba despre acea plăcere-surpriză despre care vorbea Lucian, de a vedea ce-i aduce astăzi sau mâine poștașul. Alții, poate majoritatea, îl roagă pe necunoscutul expeditor să-i scrie ceva despre sine, eventual două vorbe în limba sa natală, traduse apoi în engleză. Este vorba cred despre comunicare și despre visare. Să poți comunica cu cineva pe care nu-l cunoști, și probabil nici nu-l vei cunoaște vreodată, dar despre care poți visa ce vrei. Despre el și despre „lumea” sa.
Oare câte cutii de pantofi ne vor trebui, Lucian, să depozităm toate aceste scrise-de-mână vise poștale?