Senatorii au respins, miercuri, ordonanța de urgență care prevede că persoanele care dețin în proprietate două sau mai multe locuințe care nu sunt închiriate vor fi impozitate suplimentar, respingerea actului normativ fiind susținută inclusiv de senatori PDL, informează Mediafax.
Ordonanța de urgență 59/2010, dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, prevede că persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează impozit pe clădiri, majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire, cu 300% pentru a treia clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.
Ordonanța mai prevede majorarea impozitului pentru anumite
categorii de mijloace de transport.
În timpul dezbaterilor, senatorul PDL Iulian Urban a criticat
prevederile ordonanței de urgență, arătând că, dacă în România nu
va fi încurajată munca, această țară nu va ieși din criză nici
într-un milion de ani.
De asemenea, Senatul a respins unele prevederi din OUG 77/2010 privind măsuri în domeniile tineretului și sportului, respectiv posibilitatea ca Ministerul Educației să concesioneze bazele sportive și de agrement, iar chiriașii să schimbe destinația acestora.
“Această ordonanță a fost adoptată și datorită faptului că suntem în proces de descentralizare. S-a pornit de la ideea că aceste centre de agrement, care sunt în număr de 180, unele funcționale, alte nu, trebuiesc date către autoritățile publice locale, făcut parteneriat public-privat sau concesionate. (…) Eu cred că aceste tabere, vorbesc de tabere pentru că sportul nu a fost supus descentralizării, nu pot fi date școlilor în administrare”, a explicat președintele Autorității Naționale de Tineret și Sport, Doina Melinte.
La rândul său, președintele Comisiei de învățământ, tineret și sport din Senat, Mihail Hărdău, a declarat că amendamentele au fost adoptate luându-se în considerare o “aberație din Ordonanță, care prevede anularea din Legea sportului a unui articol (articolul 80, aliniat 4, potrivit căruia închirierea bunurilor se face cu prioritate pentru activitățile sportive-n.r.) care prevede clar că destinația acestora pentru sport nu poate fi anulată”.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.