Sylvain Tesson
În pădurile Siberiei
6 luni pe malul Lacului Baikal, singur, la 25 km depărtare de primul vecin
Editura Philobia
Premiul Medicis 2011. „Am înțeles la un moment dat că, de unul singur, nu voi putea schimba lumea. Așa că nu mi-a rămas decât să mă duc undeva departe de lume, să trăiesc singur, într-o cabană. În pădurile Siberiei. Am cumpărat o izbă de lemn, pe tărâmurile nimănui, la marginea lacului Baikal. Acolo, la cinci zile de mers pe jos de prima așezare umană, înconjurat de natura sălbatică, am încercat timp de șase luni să descopăr fericirea. Și cred că am reușit. Doi câini, o vatră, niște vreascuri de foc și o fereastră de la care puteam privi lacul – nici n-aveam nevoie de mai mult în viață. Nu cumva libertatea înseamnă, în primul rând, să fii stăpân pe timpul tău? Nu cumva fericirea înseamnă, la urma urmei, să ai parte din plin de singurătate, spațiu și liniște – lucruri care le lipsesc oamenilor din marile orașe? Atât timp cât există cabane pierdute în locuri neștiute de nimeni, nu e totul pierdut.”
Alain Guyard
33 de lecții de filozofie de și pentru băieții răi
Editura Baroque Books & Arts
Colecția savoir-vivre. Traducere din limba franceză de Marius Constantinescu. Ilustrația copertei: Irina Dobrescu. Alain Guyard este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Un sofisticat salvator de idei și demolator de concepte. Un „băiat rău“ slobod la gură și la minte, care ține lecții de filozofie unde te aștepți mai puțin. Cartea de față este o paradă sălbatică, într-un ritm alert, de la Socrate – filozof de bar, la Machiavelli – serial killer –, de la Diogene – distrugător de efigii, la Alexandre Jacob – secera și ranga, de la Marx – mărunt preparator de capital măreț, la Foucault – skinhead de extremă ultrastângă. Marile figuri ale filozofiei într-un volum ce demonstrează că filozofii sunt mai aproape de mauvais garçons decât de păguboși, pentru că, așa cum spunea celebrul Freddy Nietzsche, a filozofa înseamnă a-i face în ciudă prostiei.
Roger Scruton
Beau, deci exist
O călătorie filozofică în lumea vinurilor
Editura Humanitas
Traducere din engleză și note de Teodora Nicolau. Adaptând dictonul cartezian „Cuget, deci exist“, britanicul Roger Scruton „își propune să recupereze potențialul filozofic și estetic cuprins în experiența vinului, dat uitării de consumismul steril al zilelor noastre. Împărtășindu-ne propria sa experiență, Scruton vorbește despre viciile și virtuțile alcoolului, arătând că, băut cum trebuie, vinul lărgește orizontul existențial și social al individului. În fața noastră se așterne viața unui împătimit al vinului, de la primele ispite din timpul studenției la călătoriile sale în zone cu o îndelungată tradiție viticolă din Franța, Spania sau Italia. Din acest periplu plin de pitoresc și poezie se desprind pe nesimțite o sumă de întrebări filozofice, pe care autorul le adâncește în a doua parte a cărții.”
Eugen Lenghel
9 Istorii Reutilizate
Editura Tritonic
Eugen Ștefan Lenghel (născut în 1966) este specialist în informatică cu experiență de peste 25 de ani. Din 1986 a frecventat Cenaclul studențesc „Solaris”, fiind ales președintele cenaclului între 1988-1989. Prima proză SF publicată a fost în Almanahul „Anticipația 1989”. Cartea de față este volumul de debut și conține povestiri publicate în ultimii 25 de ani în diverse reviste – „Istorii reutilizate”, „Rosenau, sânge de dimineață”, „Optimism de împrumut”, „Ambasada roboților”, „Moș Timp”, „Dacă timpul ar curge”, „Exo, carte de bucate”, „Fermierul virtual”, „O lume magică”. „O carte care trebuie citită mai ales de aceia care au rămas perpetuu îndrăgostiți de epoca de aur a science-fiction-ului și care știu din teorie sau simt din instinct că stilul clasic nu se demodează niciodată.” – scrie alt scriitor SF, Dan Doboș.
Gunter Grass
Ani de câine
Editura Polirom
Cel mai recent volum tradus din opera lui Gunter Grass, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1999, apărut în colecția „Biblioteca Polirom, seria de autor Gunter Grass”, în traducerea Marianei Bărbulescu. „O narațiune masivă, ramificată, bogată și densă, în care sperietori, câini și personaje fantastice sunt trimise să colinde peisajul și orașele Germaniei (în special ținutul de la gura Vistulei) în perioada dintre 1920 și 1950… Putem rezuma valoarea romanului spunând că primele două părți alcătuiesc un tablou încărcat cu detalii de atmosferă, ce amintește de unele scene din picturile lui Bruegel. A treia parte, ultima, la fel de impresionantă, este o diatribă în manieră jurnalistică menită să dezvăluie falsitatea și ipocrizia locuitorilor din Germania Federală contemporană”. (The New York Times)
Corina Ozon
Zilele amanților
Editura Herg Benet
Romanul de debut al unei foste jurnaliste. Tema: amantlâcurile și iubirile frugale. O poveste care înaintează spusă din mai multe puncte de vedere, femei și bărbați deopotrivă (deci nu este o scriere feministă) și care scoate la lumină cam tot ce ascund oamenii (și personajele). Nimeni nu e mulțumit cu ce are, toți tânjesc după ceva (sau altceva), ipocrizia, minciuna sunt la ele acasă. O poveste despre ce fac și gândesc foarte mulți dintre semenii noștri, dar refuză să admită – anume că principala preocupare e sexul. În plus, o poveste spusă într-un limbaj frust și direct, față de care n-ai cum să te revolți, pentru că e în structura personajelor. În plus este și potrivit psihologiei persoanjele (dacă ea există). Nu cred să existe ceva pozitiv în romanul Corinei Ozon. Adică exact mocirla și degringolada din jur.