Ministrul culturii, Mircea Diaconu, trebuie să părăsească portofoliul ministerial după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, astăzi, prin sentință definitivă, că el este incompatibil întrucât a deținut, în trecut, funcția director al Teatrului Nottara concomitent cu demnitatea de senator. O astfel de decizie îi aduce o interdicție de 3 ani de a mai ocupa o funcție publică, ceea ce înseamnă că Diaconu trebuie să demisioneze din Guvern.

Decizia Înaltei Curți vine în urmă unei sesizări a Agenției Naționale de Integritate (ANI) formulată în ianuarie 2011. Decizia de incompatibilitate dată de instanțele inferioare a fost contestată de Diaconu, cazul a ajuns la Curtea de Apel, apoi la Înalta Curte care, astăzi, a dat o decizie definitivă în acest caz.

Diaconu ar fi al doilea ministru care demisionează din Cabinetul Ponta după demisia ministrului educației Ioan Mang petrecută la 15 mai, în urma unui scandal de plagiat. Ministru interimar al Ministerului Educației este Virgil Pop. Interimatul ministerial nu poate fi mai mare de 45 de zile (mai sunt 10 zile până la expirarea acestuia), dar premierul amână să o numească pe Ecaterina Andronescu în această funcție.

Ea are, la rându-i, un proces cu ANI legat de o presupusă incompatibilitate – poziția de parlamentar și cea de rector al Universității Politehnice București. Un alt ministru propus inițial în echipa lui Ponta, Victor Alistar, nu a putut fi numit în această poziție tot din cauza unui proces cu ANI pentru o presupusă incompatibilitate de funcții.