Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) spera sa incheie in luna septembrie negocierile pentru cumpararea unui pachet de actiuni ale Bancii Comerciale Romane (BCR), a declarat pentru Ziarul Financiar Hildegard Gacek, directorul BERD in Romania.



Impreuna cu International Finance Corporation (IFC) – divizia de investitii a Bancii Mondiale, BERD urmeaza sa cumpere un pachet de 25% plus doua actiuni din capitalul social al BCR. Pachetul le va asigura celor doua institutii o “minoritate de blocaj”, care sa le permita sa controleze luarea deciziilor in banca.



“In prezent, suntem in plin proces de negociere. Noi dorim sa impartim actiunile in mod egal cu IFC”, spune Gacek.



IFC a alocat inca de la sfarsitul anului trecut 75 de milioane de dolari pentru finantarea tranzactiei cu actiuni BCR, in ideea, la acea vreme, de a cumpara cel putin 5% din BCR. Mentinerea acestei sume pentru 12,5% din BCR ar insemna insa prea putin avand in vedere evaluarea vehiculata a bancii, de peste un miliard de dolari.



Hildegard Gacek afirma ca BERD nu a stabilit o suma limita pentru aceasta investitie. “Avem destui bani pentru a cumpara actiunile BCR. Oricum, pentru noi va fi cea mai mare tranzactie de anul acesta”, spune directorul BERD pentru Romania.



Tranzactia cu BERD si IFC urmeaza sa dea o indicatie de pret foarte importanta pentru principala etapa a privatizarii, respectiv vanzarea pachetului majoritar catre un investitor strategic.



Pentru salariatii bancii, care au un pachet rezervat de pana la 8% din actiunile BCR, pretul minim pe actiune stabilit de guvern este de 10.000 de lei, respectiv valoarea nominala a unei actiuni BCR. Ramane de vazut de unde ar face rost salariatii si pensionarii bancii de banii necesari pentru a cumpara tot pachetul de 8%.



Cota de cel putin 51% din actiunile BCR destinata investitorului strategic va fi reconstituita de APAPS din cota partiala sau totala ramasa in proprietatea statului, la care se vor adauga cotele totale sau partiale dobandite prin rascumparare de la BERD si IFC.



Potrivit ultimei variante de strategie de privatizare aprobate de guvern, pretul minim de vanzare pentru o actiune din pachetul majoritar de 51% din BCR nu va putea fi mai mic decat pretul pentru o actiune platit pentru rascumpararea totala sau partiala a actiunilor vandute catre BERD si IFC.



Autoritatea pentru Privatizare detine un pachet reprezentand 69,8% din actiunile celei mai mari banci romanesti.



Potrivit ultimului memorandum incheiat cu FMI, negocierile pentru vanzarea pachetului minoritar de blocaj la BCR trebuia incheiata pana la sfarsitul lunii iulie. Activitatile de evaluare a situatiei bancii s-au prelungit insa mai mult decat era prevazut, inceperea efectiva a negocierilor fiind amanata.



Incepand din luna aprilie, BERD si IFC au avut acces deplin la toate datele cerute privind situatia bancii, la personalul BCR si auditorii BCR.



In primul semestru al acestui an, BCR a inregistrat un profit net de 75 milioane de dolari, in scadere cu 23% fata de perioada similara a anului trecut. Oficialii BCR spun insa ca sunt in plan cu rezultatele obtinute intrucat au anticipat aceasta scadere.



In 2002, profitul net a fost de 168 milioane de dolari.



BCR avea la sfarsitul primului semestru active de circa 4,8 mld. $, in crestere cu aproape un miliard de dolari fata de primelele sase luni din 2002.



Banca nu a facut publici indicatorii de rentabiliate a activelor (ROA) si ai capitalurilor proprii (ROE) la sfarsitul lui iunie 2003. razvan.voican@zf.ro