La fel ca în lunile precedente, creditul în lei a continuat să se contracte, în condițiile în care cererea de finanțări a fost concentrată pe valută.
Creditul de consum a înregistrat în ianuarie o scădere cu aproape 2% față de decembrie, soldul coborând la 63,1 miliarde de lei (14,8 miliarde de euro). Contracția a fost echilibrată, atât finanțările în lei, cât și cele în valută înregistrând ritmuri apropiate de -2%.
La creditul ipotecar contracția a fost mai ușoară, soldul coborând cu -0,2%, până la 28,9 mld. lei (6,8 mld. euro). Susținut de programul “Prima casă”, ipotecarul marchează o creștere anuală cu 20%, în timp ce creditul de consum a rămas blocat la un ritm de contracție anual de 12%.
Începutul de an a fost complicat pentru bancheri de intrarea în vigoare a Legii 288/2010, creată pe baza cunoscutei Ordonanțe de Urgență 50/2010, care i-a obligat să revizuiască structura de cost la creditele de retail. În aceste condiții, mai mulți jucători, inclusiv BCR, cea mai mare bancă după active, au suspendat temporar vânzarea anumitor produse de creditare.
Pe de altă parte, multe bănci au preferat să suspende comisionul de analiză dosar – care nu mai poate fi perceput ca procent din suma acordată, așa cum se obișnuia în trecut, ci doar în sumă fixă – iar această ajustare a fost prezentată ca o campanie promoțională. Rezultatele acestor campanii nu au fost însă semnificative.
“Decembrie și ianuarie sunt lunile cele mai proaste pentru creditare”, a spus recent Radu Ghețea, președintele CEC Bank, singura bancă de top controlată de stat. El s-a arătat pesimist, notând că anul 2011 nu a început mai bine decât precedenții doi ani. În aceste condiții, perspectivele pentru revenirea creditului de retail se amână din nou pentru a doua jumătate a anului, atunci când salariații ar trebui să simtă în buzunare revenirea afacerilor companiilor la care lucrează.
Chiar dacă au ajustat comisionul de analiză a dosarului sau l-au eliminat complet, bancherii au avut grijă să majoreze marjele, astfel ca dobânda anuală efectivă – costul real al creditului – să nu se modifice semnificativ.
În aceste condiții, dobânda nominală medie la creditele noi pentru gospodăriile populației a urcat în ianuarie cu 0,8 puncte procentuale, până la 12,49% pe an, ștergând astfel ieftinirea din precedentele trei luni, potrivit datelor BNR. Totuși, dobânda rămâne mai mică decât la începutul lui 2010, când ajungea la 16% pe an. La creditele în euro dobânda nominală a coborât însă în ianuarie cu o treime de punct procentual, până la 5,57% pe an, un minim al ultimilor ani.
Gabriela Nistor, director executiv responsabil de retail la Banca Transilvania, afirma recent că eliminarea comisionului de analiză este o fază intermediară, până când piața se va “așeza” din nou. Noile reglementări le permit bancherilor să încaseze comisionul doar de la clienții care primesc credit, nu și de la cei pe care îi resping.
În aceste condiții, bancherii caută să stabilească ponderea dosarelor respinse, iar costurile pentru acestea vor fi reflectate în comisionul clienților care primesc finanțare.
După ce au ținut creditarea aproape înghețată timp de mai bine de doi ani, bancherii se văd presați să accelereze vânzările, pentru că un sold mai mic de împrumuturi înseamnă o bază mai mică de venituri. Cum cheltuielile cu provizioanele amenință să rămână ridicate și anul acesta, singura alternativă pentru bancheri este să încerce să majoreze baza de venituri.
Gabriel Crețu, director de rețea și vânzări la OTP Bank, a arătat recent ca banca se pregătește să testeze din nou piața creditului de consum, după mai mulți ani în care astfel de finanțări, considerate riscante, au fost oferite doar clienților cu un istoric foarte bun. El spune că luna ianuarie a fost mai bună la OTP decât începutul anului 2010. Semnalul care le dă curaj acum bancherilor este calitatea foarte bună a creditelor vândute în ultimii doi ani, ceea ce înseamnă că și-au setat corect criteriile de selecție a clienților. Totuși, puțini se arată dispuși să meargă și cu dobânzile semnificativ în jos, în condițiile în care au încă în bilanțuri multe credite cu probleme.