Pe piata foarte saraca a obligatiunilor corporatiste se anunta un nou jucator: societatea Prefab Calarasi, producatoare de elemente din beton pentru constructii.
Compania va lansa maine o emisiune de obligatiuni in valoare de 16,5 miliarde de lei (circa 500.000 de dolari), la o dobanda fixa de 6,5% pe an, cu indexare in functie de cursul leu/dolar. Ca urmare, la dobanda se va adauga deprecierea cursului de schimb. #leadend# 
Valoarea nominala a unui titlu va fi de un milion de lei, iar durata imprumutului va fi de doi ani. Fondurile obtinute in urma acestei oferte publice vor fi utilizate in special pentru cresterea capitalului de lucru. Societatea mentioneaza ca, in functie de aparitia unor oportunitati, banii ar putea fi investiti si in alte directii care vor duce la cresterea cifrei de afaceri.
Plata cuponului se va face semestrial, in lei. Rambursarea imprumutului este garantata de BCR Asigurari. Subscrierea de obligatiuni se va realiza prin intermediul societatii de valori mobiliare Gef Invest din Bucuresti.
Societatea Prefab are un capital social de 67,1 mld. lei, divizat in 2,6 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 25.000 lei. Actiunile companiei se tranzactioneaza pe RASDAQ, la un pret de 16.500 lei.
Actionarii companiei sunt firma cu capital mixt romano-american Romerica International, cu 71,8% din actiuni, SIF Muntenia – 11,7% si alti actionari – 16,3%.
Prefab a inregistrat in 2001 o cifra de afaceri de 3,6 milioane de dolari, care pe primele sase luni ale anului trecut a foat de 2,6 milioane de dolari.
Doar doua companii au in derulare obligatiuni pe piata romaneasca: International Leasing si Impact (firma de constructii). Mult mai multe au fost lansarile de obligatiuni ale municipalitatilor.