Agențiile de turism au vândut în nouă luni 2,5 milioane de pachete de vacanță, nivel similar celui din aceeași perioadă a anului trecut, însă încasările au scăzut cu până la 25%, în condițiile în care majoritatea turiștilor au cumpărat vacanțe mai ieftine și au preferat sejururi mai scurte.

Din pachetele vândute, mai mult de jumătate (peste 1,3 milioane) au vizat litoralul românesc. Pentru extern s-au vândut 800.000 de pachete, sezonul de vară înregistrând cea mai mare cerere.

“Turismul intern a înregistrat o ușoară creștere a numărului de turiști față de aceeași perioadă a anului trecut, iar pentru vacanțele în străinătate a fost raportată o stagnare. Referitor la încasări, acestea au scăzut însă cu 10-25% pentru toate destinațiile, în condițiile în care majoritatea turiștilor au ales pachete mai ieftine și sejururi scurte în destinații mai apropiate”, a declarat președintele ANAT Corina Martin.

Cele mai mari vânzări au fost înregistrate în sezonul estival, iar pentru perioada de iarnă este estimată o creștere a numărului de turiști, în special pe segmentul intern, pe fondul lansării programului “Înscrieri timpurii”.

Programul de înscrieri timpurii a înregistrat o creștere față de anul trecut, fiind lansat și pentru perioada de iarnă, iar până în prezent s-au vândut aproape 50.000 de pachete prin acest program, față de circa 30.000 anul trecut. “Înscrieri timpurii” cuprinde ofertele a 159 de agenții de turism și 146 de unități de cazare, comparativ cu anul trecut, când au fost 90 de agenții, respectiv 83 de unități de cazare.