Lansarea la bursă a dezvoltatorului de jocuri sociale Zynga, vineri, nu a avut succesul scontat, spulberând speranțele fondatorului Mark Pincus, informează Reuters.

Titlurile Zynga au coborât cu 5% sub prețul de lansare de 10 dolari/titlu, aducând astfel pierderi cumpărătorilor inițiali care s-ar fi așteptat la creșteri importante ale acestora în prima zi a IPO-ului.

Investitorii au așteptat cu interes acest IPO, în speranța că astfel vor beneficia de creșterea site-ului de socializare Facebook, chiar înainte de lansarea lui, care cel mai probabil va avea loc în 2012.

Zynga se bazează puternic pe site-ul Facebook, vânzând produse virtuale prin jocuri sociale precum “FarmVille” și “CityVille”.

Tocmai această dependență puternică de Facebook pare să fi descurajat investitorii, pe lângă faptul că fondatorul companiei nu pare deloc dornic să cedeze controlul asupra companiei, asigurându-și acest control prin participația mare pe care o are în cadrul companiei. Mark Pincus are un drept de vot reprezentând 37%, chiar dacă deține un procent mai mic acțiuni.

“Considerăm că a avea un consiliu de conducere controlat de CEO/proprietar este în particular periculos pentru investitorii în companii”, este de părere Doug Creutz, analist în cadrul Cowen and Co.