Scoaterea din uz a reactoarelor de la centrala nucleară Fukushima, care presupune extragerea și depozitarea substanțelor radioactive, ar putea dura trei decenii, costul operațiunilor care trebuie suportat de compania japoneză de utilități TEPCO fiind evaluat la 1.000 de yeni (12 mld. dolari, 8,65 mld. euro), scrie Bloomberg.


Patru din cele șase reactoare ale centralei au devenit nefuncționale după ce a fost necesară injectarea de apă de mare pentru răcire, după ce sistemele de reglare a temperaturii au fost distruse de tsunami-ul ce a urmat cutremurului din 11 martie. Potrivit primului-ministru Naoto Kan centrala urmează să fie scoasă din uz în totalitate. El a adus în discuție problema sistemului de siguranță în caz de tsunami al centralei și a criticat faptul că standardele de siguranță au fost prea scăzute.


Durata de cel puțin 30 de ani pentru scoaterea din uz a centralei nucleare de la Fukushima se datorează procesului complicat care stă la baza unei asemenea operațiuni. După ce vor fi răcite, reactoarele afectate vor fi dărâmate, iar substanțele radioactive vor fi înlăturate și depozitate, spune Tomoko Murakami, cercetător în domeniul nuclear din Japonia. Procesul va dura mai mult decât în cazul centralei Three Mile Island din SUA, când scoaterea din uz a reactorului s-a întins pe o perioadă de 12 ani, este de părere Hironobu Unesaki, profesor de inginerie nucleară la Universitatea Kyoto.