Fâlfâie steaua sus aripi de foc,
Stă peste ieslea cu sfântul noroc,
Intră in iesle craii grămadă,
Robii lor poartă pe brațe o ladă.
Cum craii-n aur erau îmbrăcați,
Boul și-asinul se uită mirați.
Și Maicii Domnului, vezi, îi fu frică:
Fețe-așa mari ea de când era mică
Nu mai văzuse și s-a rușinat.
Isus cămilei cu gât legănat
Cald i-a zâmbit. Trei crai lui Isus
Smirnă, tămâie și mirt i-au adus.
Alb era unul; ca o momâie
Altul, sfrijit, cu obraz de-alămâie;
Cel de pe urmă, buzat și arap,
Behăia când vorbea, dând din cap ca un țap.
Micul Isus tot râdea făcând haz –
Iute îi trase Maria marama pe-obraz,
Pruncul să nu i-l deoache cel crai Baltazar,
Pe când cu ochi lacomi Iosif cântarea orice dar.