Ideea i-a venit în vara anului 2009, pe când era studentă la Universitatea Singularity – o universitate elitistă care și-a stabilit ca scop să-i învețe pe viitorii lideri ai lumii să gândească diferit pentru a schimba lumea. Jessica Scorpio avea atunci 24 de ani. Câțiva ani mai târziu, ideea i s-a transformat în “Get Around”, un serviciu, lansat anul trecut la San Francisco, care derivă din principiul clasic al împărțirii unei călătorii cu automobilul cu alți pasageri.
Însă contrar unor afaceri precum Zipcar, numărul unu în Statele Unite, prin care sunt puse la dispoziția șoferilor de ocazie automobile noi, cu Get Around proprietarii își aduc mașinile în rețea. Pentru a fi înglobate în flotă, automobilele trebuie să treacă de controlul specialiștilor firmei.
Dacă cineva se află într-unul din cele patru orașe americane acoperite de Get Around – San Francisco, Austin, Portland și San Diego – este suficient să consulte site-ul firmei, să spună unde și când are nevoie de o mașină, iar membrii rețelei care sunt disponibili răspund. Cel care corespunde cererii (tip de mașină, preț propus pe oră) încheie afacerea.
Get Around a dezvoltat chiar un sistem care, instalat în fiecare mașină, permite șoferului de ocazie să deblocheze și să pornească autovehiculul cu telefonul său mobil.
“Nu tehnologia este cel mai mare obstacol care a stat în calea dezvoltării Get Around”, își amintește John Atcheson, cofondatorul afacerii.
Mai întâi, a trebuit ca statul California să adopte o lege care să interzică asigurătorilor să renunțe la contracte pe motiv că membrii vând mașinile pentru uz comercial – cazul în care o mașină este închiriată unui terț. Get Around a trebuit apoi să negocieze cu un asigurător de top să intre în joc și să inventeze un sistem adaptat, care să asigure, în acest context specific, într-un accident atât proprietarul, cât și pe chiriaș.
Reprezentanții firmai spun să afacerea se dezvoltă rapid. “Avem deja mai mult de 10.000 de mașini în patru orașe”, a subliniat Atcheson. Potrivit acestuia, flota este mai mare
decât cea a ZipCar, care există de mai mult de zece ani. Afacerea are nevoie de mai puțin capital decât concurenții clasici din serviciile clasice de “partajare a mașinilor”, deoarece
nu-și cumpără flota.
Ce limitează succesul? “Trebuie ca toată țara să adopte o legislație similară celei din California care să permită polițele noastre de asigurare”. Va fi apoi timp pentru cuceritul lumii.