Printre intrebarile privind optiunile politice, institutele de sondare a opiniei publice strecoara din cand in cand si chestionari mai largi, asupra modului cum vad oamenii democratia, comunismul, economia de piata sau relatia cu statul.
A fost cazul ultimului sondaj CURS care, intre o intrebare privind coalitiile politice si alta privind apropierea de curentele politice, pune pe hartie cinci enunturi din care reies urmatoarele: 77% dintre repondenti cred, in mare si foarte mare masura, ca este bine sa fie economie de piata, 75% subscriu la enuntul ca, desi are si neajunsuri, democratia este cea mai buna forma de guvernamant, iar 65% ca privatizarea ar trebui sa se faca mai repede. Pana acum, totul este coerent.
Alte doua enunturi insa, introduse discret printre primele, arunca totul in aer: 65% dintre sondati cred, cu aceeasi intensitate, ca ideea comunismului a fost buna, dar a fost aplicata gresit, iar 63% ca bunastarea fiecaruia depinde in primul rand de stat.
Chiar daca din raspunsurile la intrebari reiese un conflict, ar putea exista niste explicatii. Oamenii nu sunt prosti. De fapt, ar putea fi vorba doar de o confuzie a termenilor. Poate ca ar fi fost mai bine daca s-ar fi intrebat si ce intelegeti prin “comunism”, “democratie”, “stat” sau chiar “privatizare”.
Oricine vede ca acum are de unde alege, macar si o bere, daca nu o masina, si ca orice monopol, fie acesta administratia publica, Conel sau reteaua de transport urbana, il calareste fara sa poata spuna nici pas.
Una sunt, spre exemplu, pretentiile omului de rand in piata, unde vanzatorii trag de cumparatori si orice amarat se simte rege, si una cand, dupa colt, trebuie sa cumpere un bilet la RATB si, prin ferestruica minuscula, i se spune rastit sa vina cu marunt ca altfel nu capata bilet. Banii sunt la fel, numai ca raportul dintre cerere si oferta se schimba.
Casierita n-are nevoie de banii respectivi, iar oricat ar spune cineva ca statul nu inseamna numai asta, ca, de fapt, este vorba doar de o defectiune, ca vanzatoarea n-are sefi destul de severi, etc., etc., diferenta de tratament va exista mereu.
ai o va putea observa oricine, chiar daca nu a citit tomuri despre liberalism in care sa-i fie demonstrat ca totalitarismul conduce la conducatori incomptenti sau corupti, sau la saracirea populatiei.
Isi mai aminteste cineva ca inainte de ’89 profesorii universitari aproape ca erau la picioarele vanzatoarelor de aprozar si a macelarilor? Sau ca nu puteai cumpara paine in alt oras ca nu aveai cartela?
Poate ca daca ar fi fost pusi sa bifeze daca vor sa retraiasca sau nu asemenea situatii, repondentii chestionarului ar fi reactionat altfel.
In pofida declaratiilor de adeziune la economia de piata si la retragerea din economie, statul roman s-a labartat mult dupa 1989.
Salariatii din administratia publica au crescut de la circa 100.000 in 1990 la aproape 150.000 actualmente, iar daca se adauga dublarea numarului de pensionari in aceeasi perioada si trecerea in maini private a doar un sfert din economie se obtine o explicatie pentru dependenta de stat a doua treimi dintre cei sondati de CURS.
Pana la urma, confuzia evidentiata de aceste sondaje ramane in picioare doar pe un anumit palier de definire a termenilor cu care se lucreaza.
Contraste de acest tip pot face deliciul sociologilor dar, in timp, bunul simt invinge in practica, chiar fara sa aiba ca obiectiv vreo forma sau alta de organizare sociala.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.