Încrederea mediului de afaceri din Germania și Franța, cele mai mari două economii ale zonei euro, a continuat să scadă în octombrie, evidențiind temerile că economia uniunii monetare ar putea fi aproape de stagnare, potivit Wall Street Journal.
În Germania, încrederea a scăzut pentru a patra lună consecutiv, și a ajuns la minimul ultimelor 16 luni, întrucât criza din zona euro a amplificat temerile companiilor privind perspectivele economice, potrivit institutului german Ifo.
Îngrijorarea a fost amplificată de declinul încrederii industriei prelucrătoare din Franța în octombrie, a doua lună conescutivă de evoluție negativă.
Cele mai îngrijorătoare date au venit, însă, din Germania.
Indicele Ifo pentru Germania, urmărit cu atenție de investitori, a coborât de la 107,4 puncte în septembrie la 106,4 puncte. Indicatorul a început să scadă din februarie, când a încheiat o perioadă de nouă luni de creștere, susținută de revenirea Germaniei din criza economică. În februarie, indicele Ifo a atins un maxim record de 115,4 puncte.
Așteptările oamenilor de afaceri germani corespund în prezent unei creșteri economice de 0,5%, potrivit economistului Ben May, de la Capital Economics.
“Nu există ceva care să ne schimbe opinia că Germania se află într-o încetinire puternică, în timp ce avansul economic de anul următor se va situa la circa 0,5%”, a spus May.
Economia germană va încetini, probabil, din cauza cererii mai scăzute la export, a afirmat economistul Ifo Klaus Abberger.
Chiar dacă nu se anticipează un colaps economic, declinul încrederii mediului de afaceri semnalează o încetinire puternică, a adăugat Abberger.
Indicatorul pentru situația actuală a coborât de la 117,9 puncte în septembrie la 116,7 puncte, iar cel referitor la așteptările pentru următoarele șase luni de la 97,9 puncte la 97 de puncte.
Guvernul german a revizuit estimarea de creștere economică pentru anul următor de la 1,8% la 1%, în contextul riscurilor generate de criza datoriilor din zona euro.