Unele companii aviatice din SUA nu acceptă la bordul aeronavelor pasageri îmbrăcați cu tricouri care au înscrise mesaje obscene sau haine care dezvăluie mai mult din ceea ce nu ar trebui să se vadă în public, mergând de la avertizări și impunerea unor măsuri pentru a remedia aspectul exterior al pasagerilor indecenți până la arest, scrie CNBC.
O femeie care călătorea din aeroportul Las Vegas cu compania Southwest spune pe un blog de pe internet cum a fost confruntată de către un angajat al companiei aeriene pentru că purta un decolteu mai “generos”. O altă femeie, de pe același blog, povestește cum un pilot al companiei American Airlines i-a impus să poarte o eșarfă peste tricoul ei care avea înscris pe el un cuvânt obscen.
► 10 dezvăluiri șocante ale unei stewardese
Companiile aeriene nu explică cu claritate care sunt limitele în privința îmbrăcămintei acceptate la bordul avioanelor.
“Este ca în oricare altă afacere. Dacă ai un restaurant pentru familiști și cineva înjură, îl rogi politicos să părăsească localul”, a spus Kenneth Quinn, un avocat din aviație.
Săptămâna trecută, unui student pe nume Arijit Guha i s-a interzis să se urce într-un avion al companiei Delta în aeroportul din Buffalo, New York pentru că purta un tricou pe care scria “Teroriștii ne vor ucide pe toți”.
Anul trecut, un pasager a fost arestat pe Aeroportul Internațional din San Francisco după ce a fost scos din avionul companiei US Airways pentru că la rugămintea unui angajat al companiei, nu a vrut să-și tragă pantalonii care-i atârnau prea jos pe talie. Judecătorul local a respins însă acuzațiile care i s-au adus tânărului Deshon Marman.
“Nu este o problemă legată de un cod al îmbrăcămintei, este mai mult legat de bunul-simț, precum vizionarea de pornografie în public”, a spus John McDonald, purtător de cuvânt al US Airways.
Joe Larsen, un avocat al poporului din statul american Houston a spus că pasagerii pot fi obligați să-și schimbe tricourile de către companiile aeriene dacă pe acestea sunt scrise chiar și mesaje politice. Deși Primul Amendament al Constituției Americane garantează dreptul la libera exprimare, acesta nu se aplică pe terenul companiilor private, a explicat Larsen.
Un avocat specializat în domeniul legislației de transport, Alexander Anolik, a spus că pasagerii ar trebui să asculte de angajații companiilor aeriene. În caz contrar, călătorii pot fi acuzați că deranjează activitatea echipajul de zbor, ceea ce constituie o infracțiune în SUA.
“Echipajele de la bordul avioanelor au puteri nelimitate. N-ar fi indicat să te cerți cu ei atunci când ești în avion. Ar fi un scenariu în care oricum ai pierde – vei fi arestat”, a spus Anolik.