De multe ori am atras atentia asupra neglijentei si lipsei de inventivitate cu care realizatorii americani tind sa trateze ultimele 20-30 de minute ale filmelor lor. Shyamalan face tocmai pe dos: stilul (ca sa nu zic maniera) lui consta – printre altele aâ¬â tocmai in construirea intregului film pentru a pregati si sustine finalul.
Debutul sau spectaculos cu aâ¬oAl saselea simtaâ¬? se baza integral pe aceasta gaselnita a sfarsitului neastptat, care arunca o lumina noua asupra celor doua ore scurse pana atunci, si s-a dovedit ca publicului ii place la nebunie sa fie dus de nas si apoi sa i se spuna aâ¬osac, la asta nu v-ati fi asteptataâ¬?.
Celalalt ingredient care defineste modul shyamalan-istic de a face filme este atmosfera stranie, aflata la limita dintre real si fantastic, mirosind a paranormal si a lume-de-dincolo: cadre lungi, lumina ireala, muzica nelinistitoare, intamplari inexplicabile si personaje ciudate.
In aceasta a doua parte a unei trilogii anuntate (avandu-l pe protagonistul interpretat de Bruce Willis ca element de legatura), avem de-a face cu povestea a doua personaje pe care soarta le face sa se intalneasca in serviciul de urgenta al unui spital: David Dunne a supravietuit in mod miraculos unui accident de tren in care au murit 130 de persoane aâ¬â ba mai mult, pare sa nu aiba nici macar o zgarietura.
Iar Elijah Prince (minunatul Samuel L., cu a carui prezenta aproape neintrerupta pe ecrane suntem rasfatati de catre companiile distribuitoare aâ¬â le multumim pe aceasta cale) este suferind de o boala a metabolismului osos care-l face extrem de fragil aâ¬â la propriu aâ¬â, fiecare miscare mai complexa fiind pentru el o adevarata provocare pe care trebuie s-o planuiasca si s-o execute cu mare atentie.
Intreaga miza a filmului se reduce la intrebarea: in ce consta aâ¬oindestructibilitateaaâ¬? lui David Dunne si care sunt efectele ei secundare (inclusiv asupra relatiilor cu familia sa, formata din sotie si copil).
Pe langa asta, noi, spectatorii, ne mai intrebam in mod inevitabil si altceva: merita sa stai o suta de minute cu ochii in ecran ca sa afli raspunsurile oferite de regizorul-scenarist Shyamalan?
The Unbreakable. SUA 2000. R: M. Night Shyamalan. Cu: Bruce Willis, Samuel L. Jackson.
Barbati de onoare
Proiectul acestui film a fost pus laolalta pornind de la ideea (laudabila in sine): hai sa aducem pe ecran povestea lui Carl Brashear, primul barbat de culoare care a primit titlul de Maestru Scufundator (Master Diver, scuzati barbarismul) al Marinei SUA.
Se pare ca problemele au inceput atunci cand scenaristii, sapand in biografia lui Brashear (originar dintr-o familie de agricultori din Kentucky), n-au gasit nimic care sa-i inspire suficient in crearea unui erou de tip hollywoodian.
Asa ca au inceput sa inventeze aâ¬â si anume un personaj negativ, Billy Sunday (interpretat de Robert De Niro), superiorul si antrenorul lui Brashear, care e incapatanat, rasist, nu suporta succesele subordonatului sau si face tot ce poate ca sa-i puna bete-n roate (stati linistiti, in clipa adevarului se va dovedi ca Sunday e, totusi, si el, un barbat de onoare!).
Dupa ce-l mai insoara pe acest rau de serviciu cu Charlize Theron (o potriveala ca nuca-n scufundare) si-l inconjoara cu personaje secundare total neinteresante, e clar ca regizorul asteapta ca filmul sa fie salvat de cuplul Gooding – De Niro. Care fac si ei ce pot, saracii, dar nici macar un US Navy Master Diver nu mai poate face mare lucru in aceste conditii.
Men of Honor. SUA, 2000. R: George Tillman jr. Cu: Robert deNiro, Cuba Gooding jr., Charlize Theron.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar