Este perioada festivalurilor de film în Europa: Cannes, Tiff-Cluj, Indielisboa. Orașele europene devin în aceste momente țintele interesului turistic și se afirmă ca spații festive aflate la intersecția economiei, turismului, industriei de film, divertismentului, istoriei și artei. Festivalul de film european este o formă de afirmare multidimensională a specificului local al unui oraș ori al unei regiuni situate în concertul continental. Cu cât mai clar demarcat e un eveniment, cu atât se impune mai decisiv în construcția și atractivitatea Europei.
Festivalul de film independent de la Lisabona, aflat la cea de a 13-a ediție (20 aprilie-1 mai), nu face o excepție de la regulă. Deși Indielisboa este dedicat filmelor care propun o viziune de societate și o filozofie umanistă, el reunește o formulă extrem de eclectică – excesivă și barocă – de pelicule provenite din orizonturi geografice și culturale diverse. În programul din acest an, o retrospectivă a filmelor lui Paul Verhoeven, realizatorul unor pelicule ca „Total Recall” (1990), „Basic Instinct” (1992), „Robocop” (1987), a fost atracția spectaculară principală. La polul opus stilistic s-a aflat o colecție a filmelor experimentale semnate de Jean Gabriel Périot, autorul filmului documentar „A German Youth”/ „Une jeunesse allemande” (2015), ce relevă complicitatea dintre sistemul media – televiziunea și elita culturală germană – și terorismul neomarxist al grupului Bader Meinhof (grupul numit Facțiunea Armatei Roșii din anii 1970). În secțiunea dedicată competiției internaționle, unde marele premiu a fost decernat unui film ce explorează discret și rafinat viața unei familii chineze, semnat de un realizator australian de origine chineză, Shumin Liu, „Jia” („The Family”, 2015), s-au găsit și peliculele românești: „Ilegitim” (2016) semnată de Adrian Sitaru și „Un etaj mai jos” (2015) a lui Radu Muntean. În aceeași secțiune au fost selectate filme din Belgia, Franța, Germania, Egipt, Statele Unite, Danemarca, Serbia, Argentina ori Brazilia. Festivalul portughez, ca o remarcă de subsol, în tradiția unui Jean Luc Godard, dorește să descopere și să promoveze filmul care provoacă reflecția spectatorului și care, prin gestul iconoclast și inovator, va destabiliza stilistica filmului narativ comercial de tip Hollywood, pentru a dezvolta o emancipare intelectuală. De aceea, o multitudine de filme experimentale de scurt metraj își găsesc locul aici. Reconsiderarea estetică este apropiată de interogația și interpelarea politică. Organizatorii de la IndieLisboa recuperează filmele din cinematografiile local europene. De unde și apropierea de filmul românesc, considerat atât novator stilistic cât și notabil din perspectiva revanșei unei industrii minimale, dar susținut creative. De unde și apropiata și permanenta relație de dialog și colaborare cu Institutul Cultural Român de la Lisabona.
Deși Europa are darul de a se victimiza, nu poți să nu-i remarci prolifica producție de film. De exemplu capitolul portughez a inclus 40 de filme din care majoritatea sunt de dată recentă. Printre ele a fost prezent și poeticul „Treblinka” (2016), film semnat de Sergio Trefaut, autor portughez născut în Brazilia. Pelicula ce a primit premiul pentru cel mai bun film portughez reia subiectul călătoriei în abisul infernului european de la filmul cult al lui Lars von Trier, „Europa” (1991). Filmul este dedicat „fantomelor” lagărelor de exterminare naziste aduse în imaginarul filmului ca urme vii și ca martori călători ai unui tren ce se deplasează în trecutul/ prezentul peisajului Europei către o Treblinka alegorică. Supraviețuitorii de azi și fantomele trecutului se întâlnesc în tren – metafora cinematografului –, în călătoria amintire etică a inumanului holocaustului, marcă a dramei războiului și cruzimii pe care Europa a fost și poate fi oricând capabilă să le producă.
O secțiune a fost dedicată școlii de film franceze, La Femis care, din 1986, reprezintă continuatoarea prestigiosului Institut Francez de Studii Cinematografice fondat în 1943. Această instituție, echivalentul Universității naționale de artă teatrală și cinematografică, reunește în fiecare an 600 de profesioniști pentru a forma 200 de studenți în meseriile legate de industria cinematografică (regie, scenariu, producție, cameraman, montaj, sunet, decoruri, continuitate, distribuție). De peste 30 de ani, pe porțile școlii franceze au trecut 1.500 de studenți și au realizat mai mult de 2.000 de filme documentare și de scurt metraj. Să nu uităm că și Nae Caranfil a fost elev la Femis la sfârșitul anilor 80.
Rezumând, Festivalul de la Lisabona se află sub semnul enciclopedismul, universalismului uman și emancipării iluministe a spiritului liber. Evenimentul de film continuă, pe de o parte, tradiția unei foste puteri imperiale ce s-a extins pe mările lumii și în spațiile noilor continente, dar, pe de altă parte, tradiția eclectismului muzeal ce se manifestă în muzeul de artă contemporană, Museo Coleção Berardo, în colecția Gubelkian sau în călătoriile imaginare ale grădinilor esoteric baroce din Quinta da Regaleira. Deshiderea către cultura contemporană multimedială și multinațională este blazonul impresionantului muzeu Berardo. Rezidența palat și grădinile mitologice din Quinta de Regaleira reunesc exuberanța care cucerește natura pe care o transformă într-un traseu inițiatic format din sinuoase trasee de enigme culturale și aluzii mitologice. Poate că pierderea unui imperiu economic și militar a fost astăzi răscumpărată la Lisabona de stăpânirea domeniului mult mai vast și mai bogat al imaginarului cultural.