Inditex, compania ce detine lantul de magazine Zara, a raportat o crestere de 40 de procente a profitului obtinut pe al doilea trimestru fiscal, compania deschizand noi magazine in tari europene cum ar fi Franta si Italia, relateaza Bloomberg. Astfel, profitul net a avansat pana la 121,4 milioane de euro pe al doilea trimestru, de la 86,6 milioane de euro cu un an in urma. Analistii estimasera castiguri de 102 milioane de euro. Vanzarile au crescut cu 21% pana la 1,41 miliarde de euro, a anuntat compania. “Rezultatele sunt excelente, iar ritmul deschiderii de noi magazine s-a accelerat in mod remarcabil”, arata Javier Mata, analist in cadrul Banesto Bolsa din Madrid. Pablo Isla, ce l-a inlocuit in luna mai pe Jose Maria Castellano in pozitia de CEO, are misiunea de a tine costurile sub control, in contextul in care Inditex va deschide mai multe magazine decat intentionase initial. Costurile operationale vor inregistra probabil o crestere de 25%, similara celei din 2004.