Carol Parc Hotel. Undeva în capătul Aleii Suter. În dreapta, Parcul Carol (unde se poate ajunge în câteva clipe, coborând niște trepte întortocheate, ca în orașele medievale, printre case cocoțate unele în spatele altora), în urmă – dealul Filaret, în față, de pe terasa restaurantului – cea mai frumoasă, probabil, privire panoramică asupra Bucureștilor din câte există. Palatul Suter, unde se află boutique-hotelul, a fost complet restaurat, are candelabre uriașe, lambriuri în spiritul celor originale, mobilier cochet și personal stilat, în livrele cu fireturi.
Locul respiră noblețe, are parte de o liniște absolut nefirească pentru vacarmul uzual al Capitalei și, în plus, dezvoltă un halou de mister Belle Epoque, bine întreținut de designul interior. Aici expune, în salonul de ceai, pe culoarele iluminate discret, pe scările ce coboară spre primul nivel al clădirii și în incinta restaurantului, Barbara Hangan*.
O plasticiană tânără (n. 1974), absolventă (în 1999) a Academiei de Arte din Cluj, autoare a paisprezece expoziții personale (începând din 1997), dintre care șase peste hotare, în Germania, Elveția și Italia. Anunțul oficial spune că expoziția sa din Hotelul Carol este deschisă până pe 14 ianuarie. Eu am văzut-o pe 16 și va fi oferită privirilor clienților sau vizitatorilor ocazionali cel mai probabil până la sfârșitul lunii. Deși cel mai bine ar fi fost să rămână mereu aici, pentru că tablourile, laolaltă și fiecare în parte, par că au fost făcute pentru acest loc. Îi conferă spirit, personalitate, clasă și, în același timp, primesc prestigiu și o solemnitate (caldă) din direcția simezelor sui-generis: deasupra unui șemineu, în preajma unui tête-à-tête, lângă o măsuță din sufragerie, în marginea câte unei uși capitonate.
Barbara Hangan pictează figurativ, este captivată de portret și recurge, în direcție Wiener Secession, la tușe decorative, la foiță de aur și alte elemente de recuzită simbolistă, de la rame sofisticate la inserturi obiectuale, întotdeauna gracile, neostentative, dar puternic sugestive. (La noi, Matei Șerban a exploatat harnic tehnica și a obținut rezultate notabile, atât în ordine artistică, de performanță a stilului, cât și în zona pieței de artă, unde și-a creat un public fidel, amator de întruchipări senzuale sau eroice din alte vremuri, încopciate în lemnul original al vreunei lăzi de zestre sau tăblii de pat sau vrâstate de bucăți de tablă ori frize Art Nouveau).
Despre pictura ei, Ramona Novicov spune, în admirabilul (layout, paginare și calitate tipo) catalog expozițional: “Cu arta Barbarei se face o punte între Roma lui Caravaggio, Delft-ul lui Vermeer, Venezia lui Tiepolo și Viena lui Klimt.” Nu-i cam mult? Cu siguranță. Rămâne, însă, valabilă sugestia eclectismului, chiar dacă jaloanele sunt cu totul altele.
Și pentru că vorbim despre jaloane sau zone de influență, cred că, în privința Barbarei Hangan, cel mai îndrituit ar fi să-l invocăm pe belgianul Fernand Khnopff, cu portretele sale feminine exsangue, cu chipurile sale cu priviri oarbe, cu tușele dematerializate, cu aerul livid-pervers al tenurilor, cu gestica studiată, teatrală a modelelor. Trăgând acest tipar într-o cromatică severă, de culori ale pământului, Barbara Hangan revizitează, cu nonșalanță, pricepere tehnică și real talent (în ordinea sondării fizionomiilor) un șablon ilustru și îi conferă o strălucire genuină, în care mimetismul se estompează, devine un curent de aer, ca sărutul partenerilor într-un tango hesitación.
Pentru cei posibil interesați de achiziționarea lucrărilor sale, trebuie precizat că prețurile variază între 5.500 și 2.500 de euro, cumva pe măsura locului în care sunt, actualmente, expuse.
*) Barbara Hangan, Baroque, Carol Parc Hotel, ianuarie/februarie 2011