Dr. Gérard Leleu
Tratat de mângâieri
Editura Trei
Colecția Eroscop, coordonată de Magdalena Mărculescu și Pascal Bruckner. Traducere din franceză de Aliza Ardeleanu.
Care sunt diferențele erotice dintre bărbați și femei? Cum să evităm capcana rutinei? Cum să depășim blocajele? Ce înseamnă mângâierea interioară?
Dr. Leleu ne răspunde printr-o lucrare de referință din domeniul senzualității. Tratat de mângâieri este un ghid complet care vă ajută să vă (re)descoperiți propriul trup, precum și pe cel al partenerului. Atingerea pielii este o etapă delicată și importantă a comunicării amoroase, care nu trebuie neglijată. De aceea, dr. Gérard Leleu ne oferă „cheia” pentru o sexualitate debordantă. Plecând de la piele, cel mai generos organ senzitiv al nostru, vom descoperi geografia senzuală a celuilalt, sondându-i zonele sensibile din intimitatea sa cea mai profundă.
Mângâierile pot oferi plăceri infinite fiind minunate expresii ale artei de a iubi. Invitându-ne să învățăm această artă (aflăm, de pildă, că există 28 de tipuri diferite de a săruta și 37 de moduri de a mângâia), dr. Leleu ne oferă un adevărat manual al tandreței: după ce-l veți parcurge, veți fi partenerul ideal!
„Pe șold, pielea se întinde, ridicată de oasele de dedesubt și de mușchi puternici – scrie dr Gérard Leleu. Sensibilitatea ei este încă și mai mare decât cea a pântecelui și chiar a taliei. Atingerile ușoare cu vârfurile degetelor provoacă în aceste locuri mici seisme ale căror unde fac să vibreze întregul trup. Este o vastă suprafață convexă pe care degetele pot face dovada măiestriei lor. După toate tipurile de mișcări ale vârfului degetelor, unghiile își intră-n drepturi, brăzdând, zgâriind, pișcând. Și-atunci, mâna devine și mai lacomă, apucând, cuprinzând în căuș și-apoi frământând, lărgindu-și în sfârșit acțiunea de la talie la coapsă.”
„Părăsiți căile romane ale centrului torsului și mergeți să vă plimbați pe întreaga-i întindere. Spate frumos, spate vast, fericită câmpie! Lăsați-vă buzele să rătăcească, să culeagă, să ciugulească, însămânțați cu vârful limbii, trudiți, săpați cu dinții, căci nu plăcerea e-aceea care lipsește! Întoarceți-vă din nou la calea regală pentru a coborî spre șolduri. Mergeți în pas vioi. Ajungeți la rodnicele câmpuri ale șalelor. Încetiniți, opriți-vă o clipă: de-aici se-nalță stoluri de frisoane.
Terenul urcă-n pantă, urmați-l, căci trebuie să vă cățărați pe dealuri. La mijlocul drumului, se află un loc aparte, exact la jumătate între adâncitura șalelor și începutul brazdei dintre fese. Este o zonă extraordinară. Săruturile provoacă aici o stranie și paradoxală impresie: un val de plăcere și de liniște invadează trupul, în timp ce o dorință de a face dragoste se ivește dintr-o dată în pubis. Faceți un popas în acest uimitor loc de observație. Căci ceea ce urmează vă va cere rezistență.”
Dr. Gérard Leleu este medic, sexolog și terapeut de cuplu, autor a numeroase cărți de succes, dintre care Editura Trei a publicat: Cum să fim fericiți în cuplu. Între fidelitate și infidelitate; Cum să fim fericiți în cuplu. Intimitate, senzualitate și sexualitate; Cartea dorințelor; Bărbatul de azi explicat femeilor.