Rata inflatiei a crescut in Ungaria in mai, pentru a doua luna consecutiv, pe fondul preturilor ridicate la alimente care nu au facut decat sa agraveze efectele negative ale perioadei de recesiune, scrie Bloomberg.

Nivelul anual al inflatiei a atins 3,8%, cea mai mare valoare raportata din luna noiembrie, dupa ce in aprilie inflatia atinsese 3,4%, potrivit oficiului de statistica din Budapesta. Preturile au crescut cu aproape 1,5% in mai fata de luna anterioara. Seceta cu care se confrunta tara a cauzat o crestere brusca a preturilor la produsele alimentare, care reprezinta aproximativ un sfert din cosul zilnic al consumatorilor maghiari. Cresterea brusca a inflatiei a fost cauzata si de perioada de recesiune pe care o traverseaza Ungaria, situatie in care se afla in acest moment majoritatea statelor din Europa de Est, pe fondul crizei economice mondiale care a cauzat scaderea cererii la export si a redus semnificativ circulatia de capital pe pietele internationale. In Slovacia, rata inflatiei a atins, in schimb, cel mai scazut nivel raportat din septembrie 2005 pana in prezent, pe fondul declinului economic al tarii care i-a convins pe majoritatea consumatorilor sa incerce sa isi reduca cat mai mult cheltuielile. Preturile au scazut cu o rata anuala de 2,2% in luna mai, dupa ce in aprilie atinsese 2,3%, a anuntat Oficiul de statistica slovac, cu sediul in Bratislava. Preturile au crescut cu 0,2% in mai comparativ cu luna anterioara. Cererea de pe piata interna a Slovaciei este in scadere, mentinand preturile sub control.