Rata inflatiei in zona euro a crescut in ianuarie, pentru prima data in ultimele patru luni, informeaza Bloomberg. Analistii se asteapta ca Banca Centrala Europeana sa mareasca acum rata dobanzii.
Preturile bunurilor de consum in cele 12 state din zona euro au crescut cu 2,4% in ultimul an. Inflatia este la un nivel ridicat din cauza pretului petrolului, care s-a scumpit in 2005 cu 40%, iar luna trecuta cu 11%, apropiindu-se de pretul record din 30 august, adica 70,85 $ barilul. La acesta se adauga revendicarile salariale ale muncitorilor. Cel mai mare sindicat al muncitorilor din Germania, IG Mettal, a cerut o crestere salariala de 5% pentru un numar de 3,4 milioane de muncitori. Acest procent este de peste doua ori mai mare decat rata inflatiei germane, de 2,1%. Alte sectoare insdustriale tind sa-i urmeze exemplul.
BCE este de parere ca limitele impuse cresterilor salariale sunt cruciale pentru stabilitatea preturilor. Banca este preocupata, de asemenea, de cresterea numarului de credite acordate.
In asteptarea unor modificari asupra dobanzii din partea BCE, investitorii pariaza pe cresterea pretului imprumuturilor cu un sfert de punct procentual, in cursul lunii viitoare. Ei anticipeaza un nivel de 3% al ratei dobanzii la sfarsitul lui 2006.
“Vom continua sa luam masurile necesare pentru a asigura stabilitatea preturilor in timp”, a spus Jean-Claude Trichet, presedintele BCE. Tinta propusa pentru inflatie este de maximum 2%.
Productia europeana a crescut in ianuarie, dupa cum arata un raport industrial publicat saptamana trecuta. Productia a crescut pe baza cererii mari venita din partea statelor non-europene, datorata deprecierii cu 13% a monedei euro fata de dolar inregistrata anul trecut. Exporturile din Europa au devenit astfel mai competitive.
Rata dobanzii la contractele futures pe 3 luni era la sfarsitul saptamanii trecute de 2,69% pentru scadenta in martie si de 3,17% pentru decembrie. Pentru contractele de pe piata din Frankfurt s-a folosit EURIBOR la 3 luni, care a evoluat in urcare cu 15 puncte procentuale de la intrarea pe piata a monedei euro, in 1999.
Politicienii europeni au presat BCE sa nu riste cresterea economica prin cresterea dobanzii.
“Inflatia este inclusa in dobanda, deci nu este necesara accelerarea ratelor dobanzii”, declara Thierry Breton, ministrul francez al finantelor, pe 29 ianuarie.
Un raport al Eurostat, Institutul European de Statistici, arata ca vanzarile pe sectorul retail au avut o crestere de 0,8% pe parcursul lui 2005.