Inflatia preturilor de consum din Ungaria ar putea ajunge la 9-10% in acest an, in urma majorarii unor impozite si a reducerii subventiilor pentru preturile utilitatilor, a declarat guvernatorul bancii centrale ungare, Zsigmond Jarai, citat de Reuters.
“Inflatia medie anuala va fi de cel putin 7%, dar ar putea cobori la 4% anul urmator”, a spus Jarai intr-un interviu acordat publicatiei Magyar Nemzet.
Anul trecut, inflatia preturilor de consum din Ungaria a fost de 3,9%.
Preturile de consum din Ungaria au urcat luna trecuta cu 7,8% in termeni anuali, la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani. Mediafax