Inflatia nu-i un sfetnic bun

Cresterea economica, ajunsa in al saselea an consecutiv, nu va fi benefica daca nu va fi stimulat consumul. Pentru a stimula, mai departe, productia destinata pietei. Desigur, cea interna.

Ecuatia nu-i tocmai simpla, cum pare la prima vedere. Ea este strans legata de balanta munca-bani. Trei obiective sunt legate direct de aceasta balanta:

1) valorificarea rationala a resurselor;

2) organizarea unei productii performante de bunuri si de servicii;

3) intarirea disciplinei monetare, fiscale si contractuale.

Fiindca nu va avea de unde sa iasa un Produs Intern Brut sanatos daca intreprinderile vor continua sa cheltuiasca mult si sa consume mult.

Dupa ce, din 2000 incoace, PIB-ul a iesit mai cu seama din exporturi si investitii, din 2003 a plecat la drum cea de-a treia locomotiva a cresterii economice: consumul intern. Numai ca, iata, conditiile nu s-au dovedit a fi tocmai favorabile. E greu de urcat dealul consumului cu importuri record si cu un deficit al balantei comerciale in crestere continua.

In plus, atat datele statistice, cat si realitatea vizibila cu ochiul liber ne arata ca o buna parte din populatia Romaniei se confrunta cu saracia, fapt ce impune un grad sporit de protectie sociala. Aici se inchide insa un cerc vicios. Fiindca productia interna, dominata de neglijarea productivitatii muncii si a competitivitatii, nu lasa nici o speranta ca ar putea fi multiplicate resursele necesare unei protectii sociale optime. Asa ca Guvernul, ca sa rezolve o problema atat de complicata, apeleaza la buget.

La un moment dat, consumul intern s-a trezit cu un mecanism de propulsie nesperat: creditele de consum. Si iata cum, dupa ce ani in sir bancile romanesti nu

s-au inghesuit sa dea credite de consum, dintr-o data acest produs a intrat intr-un proces de multiplicare rapida. Creditele pentru investitiile productive, pentru noi tehnologii, pentru finantari curente de productie sau comerciale, atat de necesare cresterii economice, au continuat sa inainteze incet. Dar s-au miscat exponential creditele pentru populatie destinate consumului. O crestere cu o viteza atat de mare a venit prea repede. Fiindca relatia credite – consum – productie inca nu functioneaza. Desigur, am in vedere productia interna. Creditul pentru consum va continua sa creasca, chiar daca temperat, dar e nevoie si de un raspuns favorabil al productiei interne.

Un astfel de raspuns nu va fi insa posibil daca nu va fi pusa in miscare spirala expansiunii economice. E nevoie insa nu doar de mai multa munca. E nevoie, mai ales, de mai mult spirit intreprinzator, de libera initiativa. Starea de asteptare nu-i decat un mod de a lungi boala.

Noi, ca sa ajungem din urma tarile care in trenul Uniunii Europene calatoresc cu clasa a treia, am avea nevoie, timp de cativa ani buni, de un ritm mare al cresterii economice. Dar un PIB cu o structura noua, cu valori adaugate care sa exprime competitivitate, profit, orientare spre piata. Altfel vom continua sa adaugam PIB fara sa adaugam si bunastare.

Ani in sir, la populatie, in banci si in economie s-au adunat adeseori bani multi. Dar neacoperiti cu munca. Din aceasta cauza, cererea a coplesit oferta si piata

s-a dereglat. Solutia? Banii consumatorilor au fost aspirati de inflatie. Pana la un nou echilibru intre cerere si oferta. Apoi totul se lua de la capat: alti bani fara munca, o cerere si mai mare, in raport cu oferta, inflatie…

In societatea noastra, inflatia ajunsese un fel de inlocuitor de productivitate, eficienta si competitivitate. Marile intreprinderi de stat au stins motoarele competitiei economice si au aprins un singur bec – pretul! Au umflat preturile, facand inflatie.

Daca nu scapam de inflatie, nimeni nu le va putea spune romanilor nici cand se vor bucura de salarii mai mari, nici cand va creste puterea de cumparare a leului nou si nici cand vor scapa de traiul de azi pe maine.

Acum, inflatia se cuminteste. Ar fi insa de dorit ca acest proces sa se inscrie intr-un ciclu lung, care sa garanteze ca nu se vor reintoarce niciodata preturile cataratoare.