Cu o luna inainte de finalul anului, inflatia se ridica la 12,8%, lasand loc pentru incadrarea sub un nivel de 14,5% la sfarsitul lui decembrie. O rata de 1,1% ar permite chiar atingerea tintei de inflatie stabilita de guvern si BNR la 14%.
In luna noiembrie, rata inflatiei s-a situat la 1,4%, fata de 1,5% in octombrie, cresterea indicelui preturilor de consum al populatiei fiind alimentata in principal de scumpirile la produse alimentare (2,1%) – oua, paine, lapte – si de cresterile de tarife la gaze, telefon si servicii postale.
Fata de decembrie 2002, preturile la marfuri alimentare si la servicii incluse in cosul urmarit de Institutul National de Statistica au crescut cu cate 13,7%, fata de preturile produselor alimentare, care au urcat cu 11,7%.
Comparativ cu luna noiembrie 2002, rata inflatiei a coborat la 14,5%, fata de 15,9% in perioada septembrie 2002 – septembrie 2003.
BNR se asteapta ca presiunile inflationiste sa se atenueze pana in februarie anul viitor, dupa varful de 2,1% atins in septembrie, motiv pentru care a hotarat sa nu mai majoreze dobanda de interventie. Autoritatile incearca sa convinga piata ca anul viitor va aduce o inflatie masurabila cu o singura cifra, insa scepticismul ramane ridicat. In aceste conditii ar trebui ca si dobanzile sa-si reia tendinta de scadere in primavara, in masura in care asteptarile inflationiste ale pietei se vor calma.
Deocamdata, nu este clar daca guvernul se va angaja sa aplice toate majorarile de tarife la utilitati solicitate de FMI. Acestea ar putea provoca si in 2004 pusee inflationiste de genul celui din septembrie, cand inflatia a atins un maxim al anului de 21,%, chiar dupa un minim absolut de 0,3% in august.
Potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica, in noiembrie cel mai mult s-au scumpit marfurile alimentare, in medie cu 2,1% fata de luna precedenta, cele mai mari scumpiri fiind inregistrate la oua – 42,2%, paine – 4% si lapte de vaca – 3,4%. In acelasi timp, preturile s-au mentinut la nivelul din octombrie sau au avut usoare scaderi pentru vanzarile de fructe, ulei si zahar.
In gupa marfurilor nealimentare, pretul gazelor a urcat cu 4%. De asemenea, tarifele la posta au urcat cu aproape 20%. razvan.voican@zf.ro