Creșterea prețurilor produselor alimentare în luna septembrie a dus inflația anuală la 7,77%, un nou maxim al ultimilor doi ani.
Prețurile de consum au crescut în septembrie cu 0,56% față de august, după ce în august ascensiunea a fost de doar 0,23% față de iulie.
Inflația a depășit ușor estimările analiștilor bazate pe o contracție a cererii în contextul aplicării măsurilor de austeritate. Analiștii UniCredit Țiriac Bank apreciază că există încă riscuri de amplificare a ratei inflației din cauza creșterii în continuare a prețurilor volatile, în cazul produselor alimentare, și a cursului de schimb. Totuși, nu este anticipată o depreciere semnificativă a leului în următoarele luni.
Un nivel mai ridicat al inflației față de nivelul din septembrie a fost înregistrat în august 2008, când prețurile au raportat o creștere anuală de 8,02%.
În iulie – prima lună în care s-a aplicat TVA mărită de 24%, inflația fusese de 2,6%.
Cel mai mult s-au scumpit în septembrie produsele alimentare, cu 0,82%, ca urmare a majorării prețurilor la cartofi +7%, ouă (+6%) și ulei (aproape 5%). Producătorii afirmă că ouăle s-au scumpit pentru că anterior se ieftiniseră prea mult, uleiul pentru că a crescut prețul la floarea-soarelui, mai nou folosită la biocombustibil, iar prețul cartofilor a crescut din cauza ploilor de la recoltare și a reducerii suprafețelor cultivate.
“La începutul acestui an, prețul mediu la producător al unui ou era de 0,34 de lei, însă după sărbătorile de Paște magazinele nu au mai făcut comenzi pentru a-și putea vinde stocurile acumulate. Acum, prețul mediu la producători a ajuns la 0,22 de lei pe bucată”, a declarat Grigore Horoi, președintele Agricola Bacău.