Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române avertizează participanții la traficul rutier că începând de sâmbătă, de la ora 14.00, și până duminică, ora 8.00, intră în vigoare atenționarea de Cod galben de ninsori, transmisă de Administrația Națională de Meteorologie, scrie Mediafax.
Potrivit avertizării, în regiunile din Moldova, nordul și estul Munteniei și partea continentală a Dobrogei, precum și în zona Carpaților Orientali va ninge și se va depune un strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare viscolind ninsoarea. Intensitatea și durata fenomenelor va fi mai mare în județele din centrul și sudul Moldovei.
“Le recomandăm conducătorilor auto ca înainte de a porni la drum să pregătească autovehiculele pentru circulația în condiții de iarnă și să se informeze despre situația traseului pe care urmează să se deplaseze, accesând pagina de internet a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, www.cnadnr.ro sau, pentru detalii, să apeleze numărul de telefon 021/9360 (Comandamentul Central de Iarnă)”, precizează Infotrafic.
De asemenea, pentru circulația în condiții de siguranță, conducătotorii auto trebuie să adapteze permanent viteza la condițiile meteo-rutiere (vizibilitate redusă, carosabil acoperit cu zăpadă, polei sau umed și viscol), spune sursa citată.
Totodată, polițiștii spun că este necesar să păstreze în mers o distanță suficientă fată de vehiculul dinainte, pentru a putea opri fără probleme la nevoie. Citiți mai mult despre condițiile de drum pe fondul codului galben pe www.mediafax.ro