LOVITURA de tun a plecat, drumul e fără întoarcere. Renunțând la una dintre principalele puteri, aceea de a bate monedă proprie, cele 12 state membre au de făcut față unei duble încercări. În primul rând de identitate, și apoi tehnică. Neluând în calcul cele câteva probleme minore survenite, fiecare guvern nu ar trebui să-și ascundă mândria de a duce la capăt, exact la timp, o operațiune de atât de mare complexitate. Dar cea mai mare încercare la care vor fi supuși europenii o dată cu sosirea “fizică” a euro este transformarea în profunzime a felului cum este percepută apartenenț a la Europa. Și mai ales din punctul de vedere al europeanului – consumator. Odată obișnuit să folosească noua monedă la cumpărături și în călătorii, consumatorul european va face repede comparații între prețurile la bunurile și serviciile care i se propun. Imediat ce se va dezmetici, euro- consumatorul va putea confrunta, în această Europă devenită dintr-o dată atât de strâmtă, prețul mașinilor, al electricității, al apei, nivelul chiriilor sau, de ce nu, salariile și dobânda la depozitele bancare. Dacă nu o va face el, se vor găsi experți în calcule de acest gen care i le vor băga sub ochi. Companiile au perceput deja pericolul.
Remodelarea peisajului economic european în ultimii ani, prin “mariaje” mai mult sau mai puțin voluntare între marile întreprinderi și armonizarea strategiilor comerciale tocmai de aici a plecat. Dar miza jocului este și mai mare. Sub lupa comparației vor intra înseși statele participante la zona euro, de vreme ce ele sunt responsabile de cadrul legislativ sau fiscal. Statele va trebui să-și regândească forma de intervenție în viața economică, să-și reformeze modul de gestiune și control al companiilor care acționează în sectoarele concurențiale și să găsească o formulă pentru deschiderea monopolurilor. Unele au plecat deja în această cursă. Alte întârzie, deși comisiile și para-comisiile de la Bruxelles nu încetează să atragă atenția asupra acestor constrângeri de luni întregi.
Dar va reuși unificarea prin consum să apropie și din alte puncte de vedere europenii? Va da moneda unică europeană naștere unei noi identități, comună tuturor celor care o au în buzunare? Nimic nu este mai puțin sigur, comentează tot Le Figaro. Circulația sestert-ului de la un capăt la altul al Imperiului Roman n-a uniformizat deloc popoarele cucerite, iar euro nu va produce un “robot” care să se încalțe în saboți de lemn olandezi, să mănânce pizza italienească și să danseze sirtaki elen. “Nu poți să te îndrăgostești în urma unei directive”, obișnuia să glumească Jacques Delors, ex-președinte al Comisiei Europene, care este părintele spiritual al noii monede.
Se poate, sigur, să începi să te îndrăgostești de o monedă: germanii au demonstrat-o, prin atașamentul lor visceral față de marcă, pe care o abandonează însă acum. Dar Germania a construit marca și a făcut din ea un simbol, cu seriozitate și tenacitate, și nu marca a făcut din Germania ceea ce este astăzi.
Cele șapte bancnote proiectate de austriacul Robert Kalina arată dealtminteri foarte precis că imposibilitatea găsirii unui simbol unic european însuflețit. Imposibil de găsit o personalitate universală care să ilustreze geniul comun al Europei. Nici vorbă să privilegiezi pe Mozart, Leonardo da Vinci sau Goethe în detrimentul lui Socrate, Erasmus din Rotterdam sau Cervantes.
Rezultatul-această serie de ferestre, portaluri și de poduri care se vor simboluri, chiar dacă destul de palide, ale deschiderii și apropierii. Sentimentul apartenenței comune la o entitate difuză există într-o oarecare măsură, mai ales în sudul Uniunii Europene: un recent “eurobarometru” publicat de Comisia Europeană arată că populația din această zonă “resimte, mai mult sau mai puțin spontan, unicitatea unui model care se sprijină în mod fundamental pe valori culturale și umaniste comune”.
Dar “acest model opune Europa Statelor Unite, a cărei mentalitate comună este percepută ca fiind foarte diferită”.
Mai la nord, în special în Marea Britanie, Suedia și Danemarca, relevă studiul, “conceptele de rădăcini comune și proximitate culturală sunt mult mai puțin percepute”.